Papa Francisc: „I-am cerut lui Dumnezeu să oprească epidemia”

18 Mar 2020
Papa Francisc: „I-am cerut lui Dumnezeu să oprească epidemia”

Într-un interviu acordat ziarului italian La Repubblica, Suveranul Pontif a îndemnat oamenii să "înţeleagă că bogăţia noastră se află în lucrurile mărunte", în "gesturi de tandreţe, afecţiune, compasiune, care sunt minimale şi tind să se piardă în anonimitatea vieţii de zi cu zi".

„În aceste zile dificile putem să reluăm micile gesturi concrete de apropiere şi concreteţe faţă de oamenii care ne sunt cei mai apropiaţi. Dacă trăim zilele acestea astfel, nu vor fi irosite”, a declarat Papa Francisc.

El a deplâns modul în care "de multe ori familiile mănâncă împreună în mare tăcere", în timp ce părinţii se uită la televizor, iar copiii se joacă la telefoanele mobile.

"Sunt ca nişte călugări, izolaţi unul de celălalt", a remarcat Papa Francisc subliniind că "a ne asculta unii pe alţii este un lucru important pentru că aşa putem înţelege nevoile, eforturile, dorinţele celuilalt".

„I-am cerut Domnului să oprească epidemia: opreşte-o cu mâna Ta! M-am rugat pentru asta – spune Papa Francisc.

”Mulţumesc celor care îşi dedică pentru a-i salva pe alţii. Şi rog ca toată lumea să fie aproape de cei care şi-au pierdut persoanele dragi”, a mai spus Suveranul Pontif.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră