Papa anunță anunță că arhivele Vaticanului nu vor mai fi secrete

29 Oct 2019
Papa anunță anunță că arhivele Vaticanului nu vor mai fi secrete

Papa Francisc a anunţat luni o schimbare a numelui pe care îl poartă celebrele arhive secrete de la Vatican, în a căror denumire oficială nu se va mai regăsi de acum înainte cuvântul "secret", informează DPA, preluată de AGERPRES.

Instituţia, cunoscută în prezent sub titulatura de "Arhiva Secretă a Vaticanului", va deveni "Arhiva Apostolică a Vaticanului", a anunţat papa Francisc printr-un decret, denumit "Motu Proprio".

Suveranul pontif a explicat că a dorit să evite astfel percepţiile negative asociate cuvântului "secret", ce provin dintr-o traducere eronată a denumirii originale în limba latină a instituţiei.

În latină, "Archivum Secretum" înseamnă mai degrabă "Arhiva privată", nu "Arhiva secretă". Arhiva de la Vatican a fost creată la începutul secolului al XVII-lea de papa Paul al V-lea.

Această arhivă a devenit accesibilă pentru cercetători şi experţi în diverse domenii ştiinţifice începând din 1881.

Ea conţine documente asociate administrării Bisericii Catolice din secolul al VIII-lea până în secolul al XX-lea, dispuse în rafturi cu o lungime totală de 85 de kilometri, inclusiv unele aflate într-un buncăr subteran, potrivit site-ului instituţiei.

Oamenii de ştiinţă pot să acceseze în prezent doar documentele redactate până la sfârşitul pontificatului lui Pius al XI-lea, în februarie 1939, dar şi un număr restrâns de documente mai recente.

Pe 2 martie 2020, materiale provenind din timpul controversatului mandat al papei Pius al XII-lea - cuprins între 1939 şi 1958 -, ce a acoperit perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, vor deveni la rândul lor disponibile spre consultare publică.

Papa Francisc a anunţat decizia la începutul acestui an, în speranţa că va contribui la reabilitarea numelui papei Pius al XII-lea, acuzat timp de decenii că nu a criticat Germania nazistă pentru comiterea Holocaustului.

Alte stiri din Externe

Ultima oră