Pacepa acuză mass-media americane că răspândesc ştiri false! „Ne confruntăm cu o dezinformare în stil socialist”

12 Ian 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Pacepa acuză mass-media americane că răspândesc ştiri false! „Ne confruntăm cu o dezinformare în stil socialist” Galerie foto (3)

Generalul Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe (DIE) al României comuniste, care a fugit din ţară în 1978, căpătând protecţia SUA, face acuzaţii grave la adresa presei americane.

El avertizează, într-un interviu pentru site-ul wnd.com, apărut sub semnătura lui Art Moore, că presa americană este responsabilă pentru promovarea unei campanii continue de dezinformare a publicului.

Când cotidianul american The Washington Post publica o serie de site-uri care difuzează ştiri false şi care ar fi devenit unelte ale Rusiei pentru influenţarea rezultatului alegerilor americane din 2016, jurnaliştii de aici citau una dintre cărţile semnate de Pacepa: „Dezinformarea”.  Războiul împotriva ştirilor false se suprapunea astfel cu marota amestecului Rusiei în alegerile prezidenţiale.

Numai că Pacepa insistă, în interviul pentru WND, că în timp ce stânga se plânge că americanii sunt păcăliţi de ruşi, cei mai influenţi dezinformatori sunt de fapt establishmentul mediatic american şi Partidul Democrat, aliatul său.

Dezinformare în stil socialist

Ironia este că stânga aruncă vina pe o zonă a jurnalismului – mass media alternative digitale – care nu se află sub influenţa sa, unde ştirile scrise din puncte de vedere cândva suprimate acum pot fi auzite.

“Dezinformarea în stil socialist este exact cu ce ne confruntăm noi acum în mass-media americane”, a declarat Pacepa pentru WND.

Pacepa a precizat că masivul aparat de informaţii al Uniunii Sovietice, precum Departamentul de Informaţii Externe pe care l-a condus el la un moment dat, s-a concentrat mai puţin pe spionaj şi mai mult pe activităţi precum rescrierea istoriei, producerea de documente false, defăimarea persoanelor de origine nobilă şi plantarea de dezinformări antiamericane în mass-media liberale occidentale.

Iar ceea ce a observat el în timpul campaniei electorale americane a fost un atac de dezinformare la adresa lui Donald Trump, cu scopul de a modifica percepţia faţă de miliardarul republican şi istoria Americii, scrie WND.

“Acum, capitalismul american care a eradicat nazismul, Holocaustul şi imperiul sovietic a devenit inamicul Statelor Unite, în timp ce socialismul distrugător, care a generat 45 de ani de Război Rece, a devenit visul mass-media mainstream”, a mai declarat fostul şef al spionajului românesc.

Pacepa a susţinut că l-a auzit pe premierul sovietic Nikita Hruşciov în repetate rânduri afirmând: “Schimbaţi imaginea publică a liderului şi veţi schimba istoria”.

Necrofagie politică

“În sanctum sanctorum-ul fostului imperiu sovietic căruia i-am aparţinut, găsirea unui ţap ispăşitor pentru problemele ţării era numită necrofagie politică”, a declarat el.

Hruşciov a lansat acea “ştiinţă” la 26 februarie 1956, când a expus “crimele lui Stalin” la cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist Sovietic într-un discurs de patru ore care a fost furnizat imediat presei.

Pacepa a afirmat că în timp ce mass-media, precum New York Times, a lăudat discursul ca pe o mişcare care a “deschis uşile şi ferestrele unei structuri pietrificate”, de fapt “a fost doar un spectacol ieftin, care a intenţionat să introducă lumii noul ‘comunism cu faţă umană’ al lui Hruşciov”, scrie wnd.com.

“Din fericire, SUA este condusă în continuare de sloganul ‘Noi, Poporul’ şi încă are alegeri libere. În 8 noiembrie 2016, noi, poporul, am susţinut libertatea capitalistă”, a declarat Pacepa.

El a declarat că victoria lui Donald Trump s-ar putea dovedi a fi “Waterloo-ul Partidului Democrat şi funeraliile socialismului lui Marx şi ale progresivismului american”.

Pacepa a susţinut că, deşi nu are informaţii specifice în legătură cu operaţiunile de spionaj actuale ale Kremlinului împotriva SUA, poate confirma că în timpul Războiului Rece influenţarea alegerilor altor state era una dintre principalele sarcini ale comunităţii de informaţii a blocului sovietic.

“Pe de altă parte, operaţiunile noastre de dezinformare ce au urmărit să influenţeze alegerile au fost un proces continuu, un proces creat pentru a invada minţile şi conştiinţele oamenilor şi pentru a planta rădăcini solide acolo”, a mai spus Pacepa.

Pacepa a declarat că nu este de mirare că, în timpul Războiului Rece, blocul sovietic a avut mai mulţi angajaţi care lucrau pentru comunitatea de dezinformare din cadrul KGB decât pentru armata sovietică şi industria apărării la un loc.

Mass-media exagerează

“Mass-media americane exagerează acuzaţiile că spionajul rusesc a încercat să influenţeze alegerile noastre. De fapt, exact acest lucru îl fac toate serviciile de spionaj majore din lume”, a adăugat Pacepa.

El a declarat că Germania de Vest, Italia, Japonia şi Chile sunt doar câteva exemple ale interferenţei SUA în alegerile străine, citându-l pe secretarul de Stat al fostului preşedinte Richard Nixon, Henry Kissinger, care a precizat la un moment dat: “Nu văd de ce ar trebui să stăm şi să ne uităm cum o ţară devine comunistă din cauza iresponsabilităţii propriului său popor”.

Pacepa a declarat că, după sfârşitul Războiului Rece, comunitatea americană a informaţiilor şi-a redus acţiunile sub acoperire. Totuşi, mâna americană încă poate fi detectată în spatele unei serii recente de alegeri din Honduras până la Venezuela sau Ucraina.

“În loc să ne plângem că ruşii încearcă să interfereze cu alegerile noastre, ar trebui să ne concentrăm pe protejarea alegerilor de interferenţa străină. Să sperăm că Administraţia Trump va face acest lucru”, a afirmat Pacepa.

Pacepa a avertizat că politica recentelor Administraţii americane indică faptul că Washingtonul nu a înţeles pe deplin că Rusia sub preşedintele Vladimir Putin este “prima dictatură a serviciilor de informaţii din istorie”.

“Este o formă nouă de totalitarism, cu care încă nu suntem familiarizaţi”, a adăugat el.

“În timpul Războiului Rece, KGB – care a ucis zeci de milioane de oameni doar în Imperiul Sovietic – a fost stat în stat”, a declarat Pacepa. “Acum KGB – redenumit FSB – este statul”.

El a notat că în 31 decembrie 1999, KGB-ul a preluat controlul asupra Kremlinului după o lovitură de stat şi un an mai târziu fostul colonel KGB Vladimir Putin, noul preşedinte rus, a readus imnul naţional al lui Stalin, care a fost interzis după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

În timpul discursului său anual despre starea naţiunii în 2005, Putin a declarat: “Destrămarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolului 20”.

Pacepa a citat un studiu publicat de ziarul rusesc Novaia Gazeta şi republicat de Centrul pentru Viitorul Rusiei, care a descoperit că începând cu 2003 aproximativ 6.000 de foşti ofiţeri KGB au condus guvernele federale şi locale ale Rusiei.

Serghei Lavrov, actualul ministru rus de Externe, este unul dintre ei.

Pacepa a declarat că versiunea rusească actuală a KGB-ului este responsabilă, de asemenea, de păzirea celor peste 7.000 de focoase nucleare ale ţării.

“Acest lucru transformă KGB-ul, numit acum FSB, în cea mai puternică – şi cea mai periculoasă – organizaţie de spionaj din lumea actuală”, este de părere Pacepa.

În 1978, Pacepa a fost ofiţerul cu cel mai înalt rang din fostul bloc sovietic care a dezertat în Occident. După ce a supravieţuit mai multor tentative de asasinat, el locuieşte în prezent sub acoperire în SUA pe motive de siguranţă. Bestseller-ul său internaţional “Red Horizons” (Orizonturi Roşii) a expus crimele masive şi corupţia amplă ce au avut loc sub conducerea dictatorului Nicolae Ceauşescu şi a fost considerat de preşedintele american Ronald Reagan ca un factor esenţial atunci când venea vorba de dictatori.

Alte stiri din Externe

Ultima oră