O lucrare din seria ”Muza adormită”, realizată de sculptorul român Constantin Brâncuși în urmă cu peste o sută de ani, a fost vândută în licitație, la New York, cu prețul record de 57,3 milioane de dolari, sumă care include comisionul casei de licitații și este cel mai mare preț obținut de o lucrare a lui Brâncuși. Lucrarea, turnată în bronz la Paris, marchează începutul lucrărilor de formă abstractă ale celebrului artist român.
Licitaţia a fost organizată de casa de licitați Christie’s.
“Muză adormită”, un cap de femeie de 26 de cm lungime care este culcat pe o parte a fost turnat în bronz în 1913 după un model creat în 1909-1910.
Precedentul record al artistului, de 29,1 milioane de euro (37,2 milioane de dolari la vremea aceea) data din februarie 2009, cu ocazia scoaterii la vânzare a colecției deținute de Yves Saint-Laurent și Pierre Bergé.
Pasionații de artă s-au întrecut, luni seară, la New York, în oferte transmise prin telefon, dar în cele din urmă ”lupta” finală pentru lucrarea lui Brâncuși s-a dat între un domn și o doamnă aflați în sala de licitație, care au reprezentat foarte probabil alte persoane sau instituții, și un cumpărător care a licitat la telefon.