Moldova va primi un nou ajutor internațional de peste 100 de milioane de euro pentru a face față consecințelor războiului din Ucraina, a anunțat luni Emmanuel Macron în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu, la finalul celei de-a 3-a Conferințe ministeriale de sprijin pentru Moldova care a reunit, la Paris, patruzeci și cinci de delegații internaționale reprezentând în special Uniunea Europeană și Statele Unite, scrie Le Monde.
Țara învecinată cu Ucraina, cu aproximativ 2,6 milioane de locuitori, Moldova este candidată din iunie la integrarea în Uniunea Europeană.
Din acest ajutor, 10 milioane de euro vor fi alocați până la sfârșitul anului sub formă de granturi către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Programul Alimentar Mondial și UNICEF, a declarat președintele francez. La începutul anului 2023, la spitalele din Moldova vor fi livrate generatoare de mare putere. Agenția Franceză de Dezvoltare va aloca și Moldovei 90 de milioane de euro în perioada 2023-2024.
Chișinăul este puternic lovit la nivel energetic și economic de conflictul ucrainean. Moscova și-a redus la jumătate livrările de gaz către moldoveni, iar importurile de energie electrică din Ucraina sunt imposibile de bombardamentele rusești asupra infrastructurii ucrainene.
„Ne confruntăm cu o criză energetică dramatică ”, a subliniat președintele Republicii Moldova în cadrul acestei conferințe de presă, invocând o rată a inflației fără precedent de 35%.
Ne pregătim pentru o iarnă deosebit de grea. (…) Acest război pune în pericol alimentarea cu energie electrică și alimentarea cu gaze. Mulți moldoveni nu își vor putea plăti facturile în această iarnă dacă nu intervine guvernul.
Had a productive mtg w/ President @YaelBRAUNPIVET & MPs of the ????????@AssembleeNat. Discussed ????????'s efforts to manage the energy crisis & our #EU integration process. Looking also forward to strengthening the parliamentary dialogue between????????-???????? & intensifying our economic cooperation. pic.twitter.com/rqrcYuDwCH
— Maia Sandu (@sandumaiamd) November 21, 2022