Proximitatea Norvegiei față de URSS în timpul Războiului Rece a determinat construirea multor buncăre militare – unele dintre ele fiind baze secrete vaste pentru avioane și nave. Tensiunile cu Rusia au readus buncărele în atenție, scrie BBC
Sute de mii de turisti vizitează anual nordul Norvegiei. Dar există o lume secretă pe care nu o văd niciodată. Căci ascunse în caverna muntoasă se află avioane de luptă și submarine nucleare.
Norvegia este o țară cu multe buncăre. În perioada de vârf a Războiului Rece, această țară muntoasă și slab populată avea aproximativ 3.000 de facilități subterane unde forțele sale armate și aliații puteau să se ascundă și să facă viața dificilă oricărui invadator. Datând din perioada în care această țară scandinavă făcea parte din Zidul Atlantic al lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și chiar mai devreme, existența lor era abia cunoscută publicului norvegian.
Acum, pe măsură ce un război european cuprinde estul Ucrainei, Norvegia reactivă două dintre cele mai iconice structuri subterane ale Războiului Rece.
Aproape de granița Norvegiei cu Rusia, la nord de Cercul Arctic, hangarurile Stației Aeriene Bardufoss și baza navală de la Olavsvern par să aparțină unui film de spionaj, cu pereții lor de stâncă aspră, betonul strălucitor și echipamentul militar. Săpate în versantul unei munte, protejate de aproximativ 900 de picioare (275m) de stâncă dură de gabbro, baza Olavsvern este deosebit de evocatoare cu tunelul său de ieșire lung de 3.000 de picioare (909m) completat cu o ușă masivă împotriva exploziilor. De ce sunt necesare astăzi aceste buncăre uriașe? Uniunea Sovietică – motivul pentru care au fost construite în primul rând – nu mai există. Are realmente sens să se investească bani în astfel de structuri costisitoare?
În fotografiile de promovare pentru reactivarea hangarurilor Bardufoss, avionul de luptă Lockheed Martin – F-35 Lightning II – stă amenințător ca o pasăre de pradă sub reflectoarele acoperișului arcuit al hangarului. Deschisă în 1938, stația aeriană a fost odată folosită de avioanele germane care protejau cuirasatul gigant Tirpitz în timp ce acesta era ancorat într-un fiord din apropiere.
După război, Forțele Aeriene Regale Norvegiene au folosit apoi hangarurile lor din munte pentru a-și proteja avioanele de luptă de un posibil atac sovietic. Aceste hangaruri includeau totul ceea ce aveau nevoie avioanele și piloții lor, cum ar fi stocarea combustibilului, stocarea armelor, spații pentru întreținerea sistemelor aeronavelor și zone pentru echipaj. Apoi, în urmă cu aproximativ 40 de ani, a fost închisă și pusă în conservare.
Acum, Bardufoss pare să fie din nou necesar. Tot ce trebuie este o privire pe hartă pentru a explica de ce a fost construită baza navală Olavsvern. Rolul bazei reactivate, care a avut upgrade-uri structurale și de echipamente, este de a ajuta la "rezistența și supraviețuirea" F-35-urilor Norvegiei în fața unui atac rusesc. Invazia rusă a Ucrainei a arătat lumii cât de vulnerabile pot fi aeronavele militare costisitoare, cum ar fi aceste F-35-uri de 80-110 milioane de dolari (£64m până la £80m), atunci când se află la sol, în special la atacurile cu drone "kamikaze" care pot costa doar 300 de dolari (£230).
În loc să pună anvelope pe aripi sau să construiască hangaruri din plasă de sârmă, așa cum au făcut rușii în Ucraina, amenințarea dronei poate fi limitată prin dispersarea țintelor în multe locații diferite, sau, și mai bine, prin păstrarea aeronavelor în siguranță în adăposturi întărite – cel mai greu dintre acestea fiind o munte.
Tot ce trebuie este o privire pe hartă pentru a explica de ce a fost construită baza navală Olavsvern. Situată aproape de locul unde Marea Norvegiană întâlnește Marea Barents, cei aproximativ 400 de mile (650 km) dintre coasta Norvegiei, Insula Ursului și Svalbard este uneori numită "Gapul Ursului" pentru că acesta a fost, și încă mai este, un punct de strangulare pentru submarinele și navele de război rusești care se îndreaptă spre Atlantic.
Iată o traducere corectă în română:
Construirea bazei navale a avut loc în mare parte în etape, începând din anii 1950, ca răspuns la dezvoltarea Flotei Nordice a sovieticilor, cu scopul de a transforma un "gap al ursului" într-o "capcană a ursului". Costând în jur de 450 de milioane de dolari (£360m), baza – cu centrul ei de comandă subteran, spații de stocare, doc cu apă adâncă, doc uscat și tunel de ieșire – a fost o întreprindere atât de masivă pentru Norvegia încât NATO a trebuit să finanțeze o mare parte din ea. Uniunea Sovietică se prăbușise până când baza a fost finalizată complet.
Dar nu a fost un elefant alb. În ciuda dezghețului lent al Războiului Rece, vasele NATO au continuat să o folosească ca punct de etapă pentru misiuni în Oceanul Arctic înghețat.
În 2009, parlamentul norvegian a votat la limită pentru închiderea bazei top-secret Olavsvern, în ciuda creșterii amenințării din partea Rusiei; iar în 2013 a fost vândută investitorilor privați la o valoare mult sub cea de piață, în jur de 7 milioane de lire sterline. Tunelurile ei au fost umplute cu rulote și mașini vintage. Noul proprietar a permis două nave de cercetare rusești și vase de pescuit rusești să folosească facilitatea cândva strict păzită. Media rusă a răspândit chiar dezinformări că firma care a cumpărat baza era parțial deținută de ruși.
Motivul reactivării acestor baze este simplu: Rusia. În 2020, WilNor Governmental Services, cu legături strânse cu armata norvegiană, a cumpărat majoritatea companiei. De atunci, a început să repare și să modernizeze situl, iar prezența militară la bază a crescut, iar Marina SUA este interesată să își bazeze acolo și submarinele nucleare. Motivul reactivării acestor baze este simplu: Rusia.
Preocupările Norvegiei pentru securitate nu au început în 2022 – când Rusia a invadat Ucraina – nici în 2014, când a invadat Crimeea, ci chiar mai devreme. "În jurul anilor 2006-2008, a existat o convergență a mai multor factori. Era o mulțime de investiții în Flota Nordică a Rusiei", spune Andreas Østhagen, cercetător senior la Institutul Fridtjof Nansen, o fundație norvegiană, "împreună cu reluarea exercițiilor militare rusești în Arctica pentru prima dată de la Războiul Rece și interesul crescând al Rusiei pentru exploatarea resurselor din Arctica".
"Rusia lui Putin nu este Uniunea Sovietică", adaugă Østhagen. "Dar din punct de vedere al securității norvegiene există aceleași probleme. Cum deteri Rusia și, dacă ajungi într-un război, cum lupți împotriva Rusiei?" Alte țări au mers mai departe decât simpla reactivare a buncărelor construite cu decenii în urmă; ele construiesc noi structuri subterane. China a construit o nouă bază subterană masivă pentru submarine pe Insula Hainan în Marea Chinei de Sud contestată. De asemenea, construiește un nou centru de comandă subteran vast în apropiere de capitala Beijing. Iranul și-a construit propria bază navală subterană în Golful Persic și și-a prezentat "orașul de rachete subteran".
"Psihologia buncărelor nucleare este realmente, realmente puternică", spune cercetătorul independent al Războiului Rece și bloggerul militar cunoscut sub numele de Sir Humphrey, numele de blog al autorului blogului Thin Pinstriped Line, care studiază Războiul Rece. "Cred că sunt profund înrădăcinate în psihicul nostru și în înțelegerea noastră despre Războiul Rece, în special despre un centru de comandă Dr. Strangelove cu un general scăpat de sub control care stă acolo."
Cea mai mare provocare în reactivarea celor care mai există ar fi costul – Paul Ozorak "Plasarea bărcilor și submarinelor [și avioanelor] în tuneluri poate fi încă o modalitate excelentă de a le proteja de un atac aerian vertical", spune Paul Ozorak, autorul cărții Structuri subterane ale Războiului Rece, "chiar dacă sunt folosite bombe-buncăr, dacă vulnerabilitățile sunt abordate, de exemplu prin folosirea ușilor împotriva exploziilor".
Dar țări precum Regatul Unit ar putea fi reticente să urmeze exemplul Norvegiei în reactivarea bazelor subterane sau construirea unor noi, din cauza costurilor uriașe, spune Ozorak.
Iată o traducere corectă în română:
Multe dintre structurile subterane din Războiul Rece din Regatul Unit și alte țări NATO au fost vândute pentru a deveni muzee sau chiar cluburi de noapte. Unele au fost distruse. Cel puțin una a fost sigilată ermetic. Multe altele probabil au fost inundate și sunt fizic inutilizabile, betonul fiind putrezit și nu mai este rezistent la explozii.
"Cea mai mare provocare în reactivarea celor care mai există ar fi costul", spune Ozorak. "În multe cazuri, aceste buncăre au fost deposedate de tot echipamentul lor. Reinstalarea acestui echipament și reamplasarea cablurilor de comunicații ar fi foarte costisitoare. Reaciziția lor ar fi, de asemenea, scumpă." Există, de asemenea, problema că, dacă au fost dezactivate, precum Olavsvern, securitatea lor ar putea fi fost compromisă de serviciile de informații străine, chiar dacă nu au avut vizite din partea navelor de cercetare rusești.
"Există, de asemenea, beneficii operaționale limitate pentru un sit pe care toată lumea știe că există și care a fost o țintă timp de 60 de ani, unde imaginile satelitare pot acum să detecteze gurile de ventilație și punctele de intrare", spune Sir Humphrey. "Au fost proiectate să fie rezistente la explozii împotriva unei bombe [nucleare] care explodează în apropiere", adaugă el, "și nu împotriva cuiva care aruncă o bombă ghidată GPS pe gura sa de ventilație".
