Mesajele ar putea face lumină asupra ofertelor de cumpărare de vaccinuri COVID-19 în valoare de miliarde de euro, scrie Politico.
The New York Times trimite Comisia Europeană în judecată pentru eșecul instituției executive de a face publice mesajele SMS între președintele acesteia, Ursula von der Leyen, și CEO-ul Pfizer, Albert Bourla.
Ziarul se va confrunta cu avocații UE în cea mai înaltă instanță a blocului, argumentând că Comisia are obligația legală de a publica mesajele SMS, care ar putea conține informații despre acordurile blocului de a cumpăra doze de COVID-19 în valoare de miliarde de euro.
Cazul a fost depus pe 25 ianuarie și publicat luni în registrul public al Curții Europene de Justiție, dar nu sunt încă disponibile informații detaliate online. Două persoane au confirmat detaliile cazului pentru POLITICO.
New York Times a refuzat să comenteze acest caz. „The Times depune multe cereri de libertate de informare și menține un dosar activ. Nu putem comenta în acest moment cu privire la subiectul acestui proces” a spus ziarul într-o declarație.
Comisia Europeană nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Procesul e urmarea unei anchete din ianuarie 2022 a mediatorului European Emily O'Reilly, care a identificat nereguli în încercările Comisiei de a recupera inițial SMS-urile, în urma unei cereri de acces public a jurnalistului de la netzpolitik.org, Alexander Fanta. Ancheta mediatorului UE a constatat că Comisia nu a cerut în mod explicit biroului personal al președintelui Von der Leyen să caute SMS-urile.
Ca răspuns, comisarul UE pentru valori și transparență, Věra Jourová, a susținut că este posibil ca mesajele SMS să fi fost șterse, din cauza „naturii lor efemeră, de scurtă durată”.
Cotidianul german Bild a intentat anterior o serie de procese împotriva Comisiei pentru a solicita dezvăluirea documentelor legate de negocierile pentru cumpărarea vaccinurilor COVID-19 produse de Pfizer/BioNTech și AstraZeneca.
În timp ce mai multe dintre petițiile sale au fost respinse de către instanțe, Bild – care la fel ca POLITICO este deținută de editorul Axel Springer – a obținut unele documente legate de discuții, inclusiv corespondență prin e-mail începând din iunie 2020.
Nicio informație despre contactele anterioare ale lui von der Leyen cu CEO-ul Pfizer, Bourla, nu a ieșit la iveală ca urmare a proceselor intentate de Bild.
The New York Times is taking the European Commission to court over the executive institution’s failure to release text messages between its president Ursula von der Leyen and Pfizer CEO Albert Bourla.https://t.co/RDtT3Jn0sM
— Mustafa Badredin (@MustafaBadredin) February 13, 2023