Premierul Benjamin Netanyahu a decis să anuleze trimiterea unei delegații la Washington condusă de ministrul Afacerilor Strategice, Ron Dermer, după ce SUA nu au pus veto propunerii de încetare a focului care a trecut luni dimineață de Consiliul de Securitate al ONU, la New York, scrie YnetNews.
Propunerea prevedea eliberarea ostaticilor, dar nu condiționa încetarea focului de eliberarea acestora.
„SUA s-au retras din poziția consecventă în Consiliul de Securitate, unde în urmă cu doar câteva zile au făcut o legătură între o încetare a focului și eliberarea ostaticilor. Această retragere afectează atât efortul de război, cât și efortul de a elibera ostatici. pentru că dă speranță Hamas că presiunea internațională le va permite să accepte o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor noștri”, se arată într-un comunicat al Primului Ministru israelian.
Casa Albă a declarat luni că nu a fost informată cu privire la nicio modificare a planurilor ca o delegație israeliană să viziteze Washingtonul
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat că înalți oficiali americani se vor întâlni în continuare pentru discuții separate cu ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, despre ostatici, ajutor umanitar și protecția civililor din Rafah.