„De ce musulmanii nu ies în masă în stradă pentru a condamna? Pentru că noi suntem cei care conduc taxiurile care duc cu bine, gratuit, oamenii acasă, de la atentate încoace...
Pentru că noi îngrijim răniţii în spitale...
Pentru că noi conducem ambulanţele care aleargă pe drumuri pentru a încerca să salveze ceea ce a mai rămas din viaţa din noi...
Pentru că suntem la recepţiile hotelurilor care îi primesc gratis pe cei care au nevoie, începând de la atentate...
Pentru că noi conducem autobuzele, tramvaiele şi metrourile pentru ca viaţa să poată continua, chiar aşa, rănită...
Pentru că suntem mereu în căutarea criminalilor, în hainele noastre de polițiști, anchetatori, magistrați...
Pentru că și noi îi plângem pe cei pe care i-am pierdut...
Pentru că noi suntem de două ori, de trei ori mai zdrobiți...
Pentru că aceeași credință a dat naștere călăului și victimei...
Pentru că noi suntem pierduți și încercăm să înțelegem...
Pentru că ne-am petrecut noaptea la ușă așteptând pe cineva care nu se mai întoarce...
Pentru că suntem ameţiţi, pierduţi şi pentru că încercăm să înţelegem...
Pentru că ne numărăm morții...
Pentru că nici noi nu suntem ocoliţi...
Pentru că suntem în doliu... Restul e tăcere...”
