Publicat la rubrica Decese, naşteri şi căsătorii din ziarul Times, anunţul sună aşa: "Domnul Rupert Murdoch, tatăl lui Prudence, Elisabeth, Lachlan, James, Graceşi Chloe Murdoch, şi domnişoara Jerry Hall, mama lui Elizabeth, James, Georgia şi Gabriel Jagger, sunt încântaţi să-şi anunţe logodna."
Murdoch, 84 de ani, preşedintele executiv al News Corp şi 21st Century Fox, şi Hall, 59, un fost supermodel şi actriţă au început să se întâlnească în vara anului trecut după ce li s-a făcut cunoştinţă de una dintre surorile magnatului şi o nepoată, în timp ce se aflau în Australia.
Ei au fost fotografiaţi pentru prima dată împreună la finala Cupei Mondiale la rugby de la Londra, în octombrie anul trecut, şi, conform Times, s-au logodit la Los Angeles unde au participat la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur.
"Au petrecut aceste trei luni cu dragoste şi sunt încântaţi să se căsătorescă şi emoţionaţi de viitorul lor împreună", a declarat un purtător de cuvânt al familiei Murdoch.
Murdoch a mai fost căsătorit de trei ori. El a divorţat de a treia soţie, Wendi Deng, fost director la Star Tv, post deţinut în China de Murdoch, în 2013, după 14 ani în care mogulul media a afirmat că mariajul său este iremedial distrus.
Jerry Hall, din Texas, a fost căsătorită cu solistul Rolling Stones, Mick Jagger, mai mult de 20 de ani, deşi în timpul procesului de divorţ, a susţinut că nu a fost căsătoriţi legal niciodată. Înaintea relaţiei cu Jagger, ea s-a întâlnit cu starul britanic pop Bryan Ferry, solistul trupei Roxy Music.