Johanna Quandt, principala acţionară a grupului auto BMW, capul uneia dintre cele mai puternice familii de industriaşi germani, a murit la vârsta de 89 de ani, au anunţat copiii săi într-un comunicat citat de focus.de.
Văduva lui Herbert Quandt, Johanna Maria Quandt, născută Bruhn, în 1926, era una dintre figurile cele mai cunoscute printre imperiile industriale de familie care au adus faima economiei germane.
Împreună cu cei doi copii ai săi, Susanne Klatten şi Stefan Quandt, Johanna Quandt controla 46,7% din capitalul constructorului de automobile vârf de gamă BMW, şi deţinea diverse acţiuni la alte firme germane. (I.D)