Septuplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher a fost transportat luni după amiază la un spital din Paris pentru un tratament ultra-secret, anunță presa internațională.
A fost agitaţie mare la Clinica Georges-Pompidou - fostul mare campion de Formula 1 a fost adus la bordul unei ambulanţe speciale, cu număr de Geneva, iar atunci când vehiculul a ajuns în cartea spitalului, Schumacher a fost pus pe o brancardă acoperită cu o husă care-i masca complet faţa şi corpul.
De altfel, măsurile de securitate au fost excepţionale - peste 12 persoane au supravegheat operaţiunea, iar în zonă au fost poliţişti care au alungat imediat curioşii atraşi de desfăşurarea neaşteptată de forţe.
Capul operaţiunilor a fost profesorul Philippe Menasché, medicul personal al lui Michael Schumacher. Iar celebrul său pacient a fost internat la secţia de chirurgie cardiovasculară.
Presa franceză a făcut speculaţii în privinţa acestei internări a celui care a suferit un grav accident de schi pe 29 decembrie 2013.
Michael Schumacher a suferit o accidentare la cap şi de atunci nu a mai fost văzut în public.
Fostul pilot de la Ferrari este tratat la casa lui din Elveţia, însă există foarte puţine informaţii legate de recuperarea lui.
Germanul cu 91 de Grand Prix-uri în palmares a fost tratat de profesorul Philippe Menasché, un eminent chirurg cardiolog în vârstă de 69 de ani. Acesta este iniţiatorul unei terapii revoluţionare pentru cei care suferă de insuficienţă cardiacă.
El este ajutat de un alt specialist de marcă, profesorul Gerard Saillant, prezent şi el la spitalul unde a fost internat Schumacher.
Acesta este şi el autorul unei nou tip de intervenţie chirurgicală, cea constând în grefa de celule embrionare cardiace. Amândoi sunt membri ai Institutului pentru cercetarea creierului şi a măduvei spinării.
Nu se cunoaşte exact ce tratament va urma Michael Schumacher. Conform cotidianului Le Parisien, acesta va beneficia de o terapie cu celule stem care sunt injectate pentru a evita inflamarea organelor interne.
Alte surse susţin că Michael Schumacher este deja la a treia vizită la spitalul Georges Pompidou, după alte două tratamente primite în primăvară.
Marele campion, acum în vârstă de 50 de ani, urma să revină în iulie, dar o problemă de sănătate a provocat amânarea tratamentului.