Sallie Axl, model și fost participant într-o emisiune Big Brother la o televiziune, a acuzat în termeni duri procedura aplicată în spitalele britanice în cazul externării femeilor care au pierdut sarcina, caracterizând-o drept lipsită de compasiune și inumană .
"Mi-au dat bebelușul mort într-o punga de plastic. Într-o altă pungă mi-au pus medicamentele pe care trebuia să le iau pentru a trata infecția de care sufeream. Așa am fost trimisă acasă să jelesc. Copilul meu mort a fost tratat la fel ca orice comandă pentru acasă. (...) Nu am sesizat nici cea mai mică urmă de compasiune pentru drama prin care trecea, una din asistente s-a referit la copilul meu nenăscut ca la un obiect. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple unei femei care tocmai a pierdut sarcina! Nu ar trebui să i se dea copilul nenăscut într-o pungă de plastic. Vă rog opriți ca aceste lucruri să se mai întâmple în spitale", a postat ea pe contul său de Facebook.
