Doctorul Christian Chenay, medic francez, am putea considera că a trăit cele mai mari momente de răscruce din ultima sută de ani: gripa spaniolă din 1918 și cel de-al doilea Război Mondial. Pe perioada războiului s-a luptat cu efectele devastatoare ale febrei tifoide.
Acum, în pragul vârstei de 99 de ani continuă să trateze pacienții afectați de pandemia de coronavirus.
Chenay susține consultații online sau prin intermediul telefonului, servicii adresate pacienților pe care îi trata și înaintea izbucnirii epidemiei, dar și-a pus la dispoziție serviciilor oricăror pacienți care ar avea nevoie de un sfat medical.
Până de curând participa la operațiile chirurgicale alături de alte cadre medicale din cadrul unui spital dintr-o suburbie a Parisului, Chevilly-Larue, dar a fost nevoit să renunțe și chiar să intre în carantină după ce a fost atacat de câțiva pacienți foarte agitați pentru a-i fura câteva măști chirurgicale din rezerva proprie.
”Dacă mi-aș fi continuat activitatea de chirurg, mi-aș fi pus în pericol colegii și pacienți, eu însumi transformându-mă într-un laborator uman de transmitere a virusului”, a declarat medicul.
Original din Angers, din vestul Franței, a lucrat la început ca sudor, a studiat medicina și ulterior s-a specializat ca radiolog, iar spre finalul carierei s-a îndreptat spre medicina generalistă. Fiul său, tot doctor, a ieșit la pensie și nu și-a mai reluat meseria.
Medicul a declarat că simt o frustrare constantă față de situația actuală, cum se poate regăsi o țară întreagă, pe timp de pace, în imposibilitatea de a-și trata proprii cetățeni și de a le furniza cele mai bune tratamente.
”Te simți neputincios. Nu avem un tratament, nu avem capacitatea suficientă pentru a putea testa toți francezii, nu știm cine este afectat de virus și cine nu astfel nu avem cum să izolăm pacienții contribuind la răspândirea virusului.”, a adăugat Chenay.
Mulți dintre pacienții săi i-au spus că se luptă să aibă acces la actul medical din spital deoarece în spitalul din Chevilly-Larue sunt doar 3 doctori la peste 19.000 de locuitori. Înainte de a înceta să se maii ducă la spital, ei formau cozi la prima oră a dimineții deoarece Chenay le promisese să vadă cel puțin 20 pacienți în fiecare zi.
Chiar dacă nu are suficiente echipamente de protecție și trebuie să examineze de multe ori pacienții chiar și fără o pereche de mănuși de unică folosință, el știm foarte bine cât de periculos este virusul, mai ales pentru categoria de vârstă de peste 65 de ani.
După retragerea din spital a ales să se concentreze strict către asigurarea de suport medical unui cămin de batrâni așa cum face începând din 1951 și spune că i-ar fi absolut imposibil să renunțe la pacienții lui, chiar dacă își asumă riscuri enorme.
Bătrânii din acel cămin sunt din rândul preoților misionari și curajosul medic a declarat că nu-i va părăsi acum când au ajuns la o vârstă înaintată și sunt atât de neputincioși, mai ales că pe mulți îi cunoaște de când erau studenți, relatează Reuters.