David Cameron, premierul britanic, a declarat, la Jakarta, ca este pregatit sa ordone lovituri aeriene impotriva pozitiilor militantilor islamisti in Libia si Siria, pentru a preveni atacuri teroriste pe strazile din Marea Britanie.
"Daca exista o amenintare la adresa Marii Britanii sau a poporului nostru pe strazile noastre (...) suntem capabil sa-i punem capat luand masuri imediate impotriva acestei amenintari", a subliniat Cameron, în cadrul unei conferințe de presă comune susținute împreună cu președintele Indoneziei, Joko Widodo, relatează The Independent.
David Cameron se află într-un turneu de patru zile in Asia de Sud-Est, care va mai cuprinde Singapore, Vietnam si Malaezia. Premierul britanic a mai spus că ”Marea Britanie este pregătită să acționeze militar oriunde în lume constată că cetățeni britanici sunt în pericol”.
Combaterea amenintarii islamiste constituie o prioritate a guvernului de la Londra, dupa ce 30 de britanici au fost ucisi intr-un atentat comis luna trecuta in statiunea tunisiana Sousse, atac revendicat de Statul Islamic. Potrivit autoritatilor tunisiene, atacatorul, un tanar de 22 de ani, se antrenase intr-o tabara jihadista din Libia.
David Cameron vrea sa obtina sprijinul parlamentului in acest an pentru extinderea acestei participarii militarilor britanici din Irak la Siria. Este insa pentru prima data, remarca Reuters, cand seful guvernului britanic vorbeste despre perspectiva bombardarii unor tinte in Libia, tara aflata in haos.
Declaratia sa survine dupa ce publicatia The Sunday Telegraph a relatat ca premierul si consilierii sai au discutat despre cum ar putea Londra sa contribuie la infrangerea militantilor islamisti in Libia daca in aceasta tara se va instala un guvern stabil.