Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Statele Unite se vor opune oricăreui limbaj „ostil” față de Rusia la reuniunea miniștrilor de externe G7 din Canada săptămâna aceasta, scrie BFMTV
„În orice caz, nu putem aproba o declarație care nu corespunde poziției noastre, care este să aducem ambele părți la masa” de negocieri, a declarat Marco Rubio reporterilor în timp ce se deplasa la Jeddah, Arabia Saudită, pentru discuții despre Ucraina.
Această poziție, a explicat el, nu înseamnă că „luăm partea” unei tabere sau alta, ci „că credem că limbajul ostil îngreunează uneori” purtarea discuțiilor.