Sunt doar câteva titluri din ultimele zile. Asta e lumea în care trăim. Vecini, prieteni, oameni pe care aveam impresia că îi cunoaștem, devin criminali și brute dintr-un moment în altul.
Dar scenariul horror încă nu s-a incheiat. Bild ne informează că în localitatea Krefeld din Germania, o mamă și-a aruncat, luni dimineața, cei trei copiii minori pe geam.
În jurul orei locale 04.45, femeia de 33 de ani i-a aruncat pe cei trei micuți, de 3,5 și 6 ani, de la etajul doi.
Un biciclist care se îndrepta spre muncă i-a găsit întinși pe caldarâm și a alertat salvarea și poliția. Femeia a încercat să se sinucidă, însă a fost salvată. Cei trei micuți au ajuns în stare critică la spital. Tatăl copiilor trăiește separat de familie. Poliția continuă ancheta, pentru a elucida condițiile în care s-a petrecut drama.