Cele care vor lua parte la acest protest consideră că interzicerea totală a avortului va stagna evoluţia societăţii şi economiei poloneze. Protestatoarele din 60 de oraşe poloneze vor refuza să lucreze luni, 3 octombrie, iar o serie de corporaţii şi activităţi comerciale îşi vor suspenda activitatea în semn de solidaritate.
Protestatoarele sunt încurajate să poarte culoarea neagră şi să posteze fotografii cu ele pe site-urile de socializare din timpul protestului. Polonia are cele mai restrictive legi privind avortul.
Avortul este permis, în prezent, în Polonia doar în cazuri de viol sau dacă viața mămicii sau a copilului este în pericol, acestea fiind cele mai restrictive legi în privința avortului din toate statele membre ale UE. Cu toate acestea, legislatorii au propus să facă regulile și mai stricte și să elimine și aceste restricții. În cazul în care legea va fi aprobată, femeile care vor încalcă legea, cât și cadrele medicale care vor efectua întreruperea de sarcină, pot risca până la cinci ani de închisoare.
„Protest negru în apărarea dreptului la viaţă şi la sănătatea femeilor din Polonia. Solicităm acces la educaţie sexuală, contracepţie şi proceduri medicale de fertilizare in vitro. Ne opunem interzicerii totale a avortului”, este scris pe o broşură ce a circulat în mediul online.
Biserica Catolică susţine propunerea de interzicere a avortului, care ar putea conduce, de asemenea, şi la limitarea programurilor de educaţiei sexuală. Supermodelul Anja Rubik s-a alăturat polonezelor în acest protest și le-a arătat suportul prin diferite postări pe rețelele de socializare.