Kremlinul acuză Ucraina că s-a retras din negocierile de pace cu Rusia în martie, la cererea Statelor Unite, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie Le Monde
„Textul era de fapt gata. (…) Și apoi, brusc, partea ucraineană a dispărut de pe radar, [a] declarat că nu mai vrea să continue negocierile” , a deplâns purtătorul de cuvânt al Vladimir Putin, adăugând că președintele rus a considerat „evident” că „o astfel de respingere a acordurilor deja convenite a avut loc în mod clar la ordinele Washingtonului”.
Miercuri, Umaro Sissoco Embalo, actualul președinte al ECOWAS (Comunitatea statelor vest africane - Economic Community of West African States), a declarat la Kiev că Vladimir Putin, pe care l-a vizitat cu o zi înainte, „și-a exprimat ideea că este gata să negocieze cu președintele Zelensky”. Întrebat despre aceste remarci, domnul Peskov a asigurat că Rusia este „gata să-și garanteze interesele la masa negocierilor”.
„Noi ne dorim, dar în acest caz concret vorbim de o reticență totală din partea Ucrainei” , a regretat el, precizând că „nu are niciun mesaj în plus” la adresa președinției ucrainene.
La rândul său, Volodimir Zelenski a eliminat rapid orice posibilitate de discuții cu Moscova, denunțând „retorica pregătită” a lui Vladimir Putin. El a fost și mai ferm la sfârșitul lunii septembrie, când a spus că Ucraina nu va negocia cu Rusia atâta timp cât Vladimir Putin este președinte.
Discuțiile dintre Kiev și Moscova s-au blocat din martie, ambele părți dând vina una pe alta pentru impas.