Ajutorul SUA de aproape 61 de miliarde de dolari votat de Camera Reprezentanților „va ucide și mai mulți ucraineni din cauza regimului de la Kiev”, a denunțat Kremlinul după vot, scrie Le Monde
„Decizia de a acorda ajutor Ucrainei era așteptată și previzibilă. Va îmbogăți și mai mult Statele Unite ale Americii și va ruina și mai mult Ucraina ”, a asigurat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă de stat TASS.
Rusia denunță ajutorul american care va „exacerba crizele globale”
Ajutorul american pentru Ucraina, Israel și Taiwan, votat de Camera Reprezentanților Americii, „va exacerba crizele globale” , a denunțat Rusia.
„Ajutorul militar acordat regimului de la Kiev este sprijin direct pentru activități teroriste; în Taiwan: amestec în afacerile interne ale Chinei; către Israel: o cale directă către o înrăutățire fără precedent a situației din regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomatiei ruse, Maria Zakharova, pe Telegram.