Occidentul ar trebui să aibă o poziție mult mai dură față de Moscova în conflictul din Ucraina, a declarat opozantul rus Garry Kasparov, fost campion mondial la șah, într-un interviu acordat în exclusivitate Radio Liberty Belarus.
După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina a renunțat la armele nucleare în conformitate cu Memorandumul semnat la Budapeste în 1994, în schimbul unor garanții ale SUA, Marea Britanie și Rusia, potrivit cărăra integritatea sa teritorială va fi respectată. Totul a fost spulberat în momentul în care Rusia a anexat Crimeea, la începutul anului 2014, a spus legendarul jucător de șah.
Kasparov susține că Occidentul ar trebui să ofere arme armatei ucrainene. "Am vorbit în Senatul Statelor Unite pentru a susține această poziție. De fapt, aceasta este într-o oarecare măsură îndeplinirea angajamentelor asumate de către Occident prin semnăturile lui Bill Clinton și John Major în 1994, prin semnarea Memorandumului de la Budapesta. Ucraina a fost dezarmată de arme nucleare, în schimb i s-au oferit garanții teritoriale de către Rusia, SUA şi Marea Britanie. Asigurarea Ucrainei cu rachete anti-tanc, cu alte arme defensive – nu este doar consolidarea capacității de apărare a armatei ucrainene și, în consecință, creșterea prețului agresiunii pentru Putin, este şi un mesaj psihologic foarte important. De fapt, problema este că nu sancțiunile sunt slabe, ci că Putin nu crede că este ceva serios. Și de aceea, Putin ii spune elitei ruse și clasei de mijloc, că toate aceste măsuri luate de către guvernele occidentale sunt luate sub presiunea opiniei publice, ca nimeni nu are de gând să intre într-o confruntare deschisă", a spus opozantul rus.
Pentru Putin politica nu este șah, ci poker
Potrivit lui Garry Kasparov, pentru Putin politica nu este șah, ci poker. "În acest joc, spre deosebire de șah, poziţia de putere nu depinde exclusiv de cărţile din mână, pentru că puteți compensa mereu acest lucru cu presiunea psihologică asupra adversarului. Putin profită cu succes de slăbiciunea formată în Occident în ultimii 25 de ani ca urmare a relaxării politice. Occidentul pur și simplu nu este pregătit de o confruntare serioasă. Prin urmare, Putin blufează cu obrăznicie", a spus fostul campion mondial la șah.
"Trebuie să existe un mesaj clar al Vestului: Rusia lui Putin nu va fi acceptată în lumea liberă, va fi un stat proscris. Acesta ar trebui să fie mesajul, care însă încă nu a fost clar formulat. Prin urmare, elita de afaceri rusă, elita politică și militară, clasa de mijloc cred că toate acestea sunt dificultăți temporare", a continuat Kasparov.
Belarus, și Kazahstan, următoarele victime ale lui Vladimir Putin?
"Sunt posibile diferite variante, inclusiv o operațiune în Belarus. Noi nu trebuie să uităm că există, de asemenea, direcția sudică – Georgia, Azerbaidjan. Nu trebuie exclusă nici Estonia cu Narva, şi chiar Norvegia – la graniţă, de asemenea, există o concentrație de trupe ruse. Scopul nu este neapărat de a câștiga ceva, de a cuceri teritorii. Scopul lui Putin este să distrugă ordinea existentă, în care îi este foarte greu să realizeze obiective tactice. El are nevoie de haos, o situație în care să fie discreditate instituțiile actuale. În consecință, orice astfel de operațiune – război hibrid în oricare țară NATO, chiar cu succes minim, va însemna că NATO nu mai joacă un rol important, iar Putin a repurtat un nou succes in politica externă", a explicat opozantul rus.
El a precizat că problema Occidentului astăzi este că nu-l percepe pe Putin ca pe o amenințare strategică.
"Putin este angajat într-o misiune de supraviețuire acum, vulnerabilitatea sa este că el este un dictator care lucrează în modul de supraviețuire tactică. El nu are planuri pe termen lung, astfel încât el îşi poate permite o lovitură aici, una acolo – a supraviețuit astăzi, și foarte bine. Mâine vom vedea ce vom face", a mai spus Garry Kasparov.
Luna trecută, fostul campion mondial la șah spunea că atât timp cât Vladimir Putin va fi președinte al Rusiei, nu va fi pace în Europa. Potrivit lui Kasparov, Putin "este însetat de sânge și nu se va opri, el are nevoie de conflicte. Este singurul mod în care poate convinge publicul rus că este indispensabil".