Armata israeliană „va începe să facă pauze de patru ore în fiecare zi în anumite zone din nordul Fâșiei Gaza, care vor fi anunțate cu trei ore înainte”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, citat de Le Monde
„Începe de astăzi ”, a adăugat el
Israelul a bombardat fără încetare enclava palestiniană de la atacul Hamas din 7 octombrie, împingând zeci de mii de civili spre sudul teritoriului asediat.
Un oficial militar israelian a declarat joi că „nu există nicio criză umanitară în Fâșia Gaza”, recunoscând în același timp că există „multe dificultăți” cu care se confruntă civilii palestinieni.
SUA au salutat evoluția, numind pauzele „pași în direcția corectă”, scrie CNN
„I-am îndemnat pe israelieni să reducă la minimum victimele civile și să facă tot ce le stă în putință pentru a reduce aceste cifre”, a spus Kirby, spunând că pauzele le vor oferi „spațiu de respirație pentru câteva ore” civililor să se îndepărteze de pericol.
Pauzele ar oferi, de asemenea, „scurte ferestre de oportunitate” pentru posibila trecere în siguranță a ostaticilor ținuți de Hamas, a spus Kirby.