Infracționalitatea pare să nu mai cunoască nici o limită de vârstă. De asta s-au convins și judecătorii Tribunalului din Memmingen (în apropriere de Augsburg), când pe masa lor a ajuns cazul unor minori români.
La începutul anului 2014, un inculpat din România, pe atunci în vârstă de 17 ani, a reușit să convingă o elevă de 16 ani, tot din Romania, să îl urmeze în localitatea Neu-Ulm. Aici fata a fost obligată să se prostitueze într-un bordel. El s-a ocupat și de falsificarea actelor, astfel încât să se piardă detaliul că fata este minoră, scrie Augsburger Allgemeine Zeitung.
Fata a reușit să fugă după câteva săptămâni și să depună plângere la poliție. Tânărul, care acum a împlinit deja vârsta majoratului, a fost reținut și este acuzat de trafic de persoane și exploatare sexuală.
În paralel, el este judecat și sub acuzația de tâlhărie și instituire de grup infracțional, fiind suspectat că a fost capul unei bande formate din alți trei minori români, două fete și un băiat, care a jefuit mai multe magazine din Neu-Ulm, Weissenhorn și Ulm.
În plus, procurorii îl acuză într-un caz și de vătămare corporală gravă. Judecătorul i-a condamnat pe cei doi băieți la doi ani și pe cele două fete la un an și opt luni de închisoare cu suspendare.
În fața instanței, ei au mărturisit că, în ultimul an, au dat mai multe spargeri în magazine nu doar în localitățile amintite, ci și în Friedberg, Riedlingen și Wertingen, fiind axați pe sustragerea de aparate electronice scumpe. Toate obiectele furate ajungeau într-un bordel din Neu-Ulm.
Aici a fost adusă și tânara de 16 ani și obligată să se prostitueze. Fiindcă fata se află în România și nu s-a prezentat la proces, judecătorul l-a achitat pe inculpatul acuzat de trafic de persoane și exploatare sexuală. (I.D)