Ca urmare a acestui incident, Ministerul rus al Apărării l-a convocat la Moscova pe ataşatul militar turc.
Potrivit agenţiei ruse de presă Interfax, nava turcă, al cărei nume nu a fost precizat de către minister, nu a răspuns unor avertismente anterioare şi şi-a schimbat brusc cursul în urma focurilor de avertisment, după care a trecut la aproximativ 540 de metri distanţă de distrugătorul rusesc.
Relaţiile dintre Moscova şi Ankara trec printr-o perioadă foarte proastă, după episodul în care un avion rusesc Su-24 a fost doborât la 24 noiembrie de un avion de vânătoare turcesc F-16.
Acest atac a fost calificat drept o lovitură în spate de către preşedintele rus Vladimir Putin. Rusia a adoptat ca ripostă o serie de măsuri, în special economice, la adresa Turciei.
