PE cere trimiterea în judecată a celor care au tolerat închisorile CIA pe teritoriul UE

08 Iun 2016 | scris de Istvan Deak
PE cere trimiterea în judecată a celor care au tolerat închisorile CIA pe teritoriul UE

Parlamentul European a exprimat îngrijorări serioase miercuri privind ”apatia arătată de statele membre și de instituțiile UE” în privința recunoașterii ”încălcărilor multiple ale drepturilor fundamentale și torturii” care au avut loc în cadrul operațiunilor de ”extrădare” ale CIA pe teritoriul european între 2001 și 2006.

România, pe listă
România este unul dintre statele arătate cu degetul pentru adăpostirea de închisori secrete ale agenției americane.
Mult-discutata chestiune a existenței sau nu pe teritoriul României, dar și în alte țări europene, a unor închisori secrete ale CIA a ajuns într-un punct crucial, o dată cu declarația fostului președinte ale României, Ion Iliescu, pentru ediția online a revistei germane Der Spiegel. Pentru prima oară, fostul președinte român admite că a pus la dispoziția CIA un “sediu” în țara noastră, dar afirmă că autoritățile statului român nu s-au amestecat în activitățile serviciului secret american.
În interviul din Der Spiegel, Iliescu a declarat că în perioada de la sfârșitul lui 2002, începutul lui 2003, ”aliații noștri americani au solicitat să le punem la dispoziție un sediu”. În calitate de șef de stat la acea vreme, Iliescu a aprobat cererea în principiu.
De detalii s-ar fi ocupat fostul șef al Administrației Prezidențiale și consilier pentru probleme de securitate națională, Ioan Talpeș, afirma Der Spiegel.
Iliescu era al doilea șef de stat care recunoștea existența unor centre secrete de detenție ale CIA pe teritoriul țărilor lor, după fostul președinte polonez, Aleksander Kwasniewski.

Ce solicită deputații europeni
Deputații cer statelor membre să investigheze aceste încălcări și să îi trimită pe cei responsabili sau pe complici în justiție. În rezoluția adoptată, deputații au cerut statelor membre UE să ”investigheze, asigurând deplina transparență, posibilele acuzații că au existat închisori secrete pe teritoriul lor în care oameni ar fi fost deținuți în programul CIA”.
Ei sunt îngrijorați că ”o clasificare nejustificată a documentelor” duce la ”impunitatea de facto a celor care au comis fapte de încălcare a drepturilor omului”.
Deputații mai cer și alte misiuni de culegere de date din partea Parlamentului European în acele state membre care au fost identificate ca fiind complice în programul de detenție și interogare al CIA, cum ar fi România, Lituania, Polonia, Italia și Marea Britanie.

Regrete
Parlamentul regretă faptul că la mai mult de un an de la publicarea studiului senatului SUA privind programul de extrădare, nimeni nu a fost tras la răspundere, iar Guvernul SUA nu a cooperat cu statele membre UE.
Deputații mai regretă și că centrul de detenție de la Guantanamo nu a fost încă închis și cer autorităților americane să asigure corectitudinea proceselor, interzicerea în toate circumstanțele a utilizării torturii, a maltratărilor și a detenției pe termen nedeterminat fără judecată. Statele membre ar trebui să ofere azil prizonierilor care au fost oficial eliberați, se mai spune în text.
Deputații au cerut Comisiei și Consiliului să raporteze Parlamentului rezultatele anchetelor și investigațiilor din statele membre, înainte de sfârșitul lunii iunie 2016.

Alte stiri din Externe

Ultima oră