Jeb Bush, fost guvernator al statului american Florida, își va anunța oficial la 15 iunie candidatura la învestitura Partidului Republican în vederea alegerilor prezidențiale din 2016.
Anunțul a fost făcut pe Twitter, chiar de fiul fostului președinte George H. W. Bush și frate al lui George W. Bush, care a deținut două mandate la Casa Albă. ”Sper că veți fi alături de mine într-o zi specială”, a scris Jeb Bush, care conduce, de altfel, în sondajele republicane pentru desemnarea candidatului la următoarele prezidențiale, scrie Huffington Post.
Fostul guvernator, în vârstă de 62 de ani, își va rosti discursul de lansare a campaniei în campusul Kendall al Universității Miami-Dade, după care va începe un turneu european în Germania, Polonia și Estonia.
Pe lângă candidatura lui Bush, conservatorul Rick Perry (65 de ani), fost guvernator al Texasului vreme de 14 ani, s-a lansat, și el, în cursa pentru Casa Albă. Perry a mai candidat în 2012, dar a abandonat pe parcurs, după mai multe gafe răsunătoare comise în timpul unor dezbateri electorale televizate.
Prin anunțul oficial de joi, Rick Perry devine cel de-al zecelea candidat republican, însă acestora li s-ar putea alătura în curând alți șase.
În tabăra democraților, s-au anunțat până acum doar patru candidați, cu Hillary Clinton, fostă Primă Doamnă și ex-secretar de stat, în postura de favorită.