După un an de război Rusia și Ucraina caută noi resurse militare. Ele trebuie să-și revizuiască obiectivele, luând în considerare riscul unui impas militar sau al unei victorii de neatins, scrie o analiză Le Figaro.
În acea zi de martie, în avionul său care se întorcea din Sahel de unde conducea armata franceză, generalul Burkhard avea o singură certitudine cu privire la războiul care tocmai începuse în Ucraina. „Rusia nu poate pierde”, a spus el. Șeful Statului Major dezvoltă: chiar dacă forțele ucrainene rezistă, luptele și distrugerea se vor simți pe teritoriul lor și nu pe cel al invadatorului. Având în vedere geografia și demografia sa, de 140 de milioane de locuitori, Rusia, putere înzestrată cu arme nucleare, nu se va putea prăbuși în fața Ucrainei, care, prin definiție, nu ar putea amenința interesele vitale ale adversarului său. Conflictul nu se desfășoară în aceiași termeni pentru cei doi beligeranți.
Câteva luni mai târziu forțele ucrainene au reușit să zădărnicească toate previziunile. Au recucerit o parte din teritoriul invadat. Armata lui Putin a dezvăluit fragilități neașteptate. Dar pierderea războiului... „Se poate prăbuși armata rusă? Este greu de perceput. Probabil că nu”, mai asigură generalul Burkhard în fața câtorva jurnaliști. Soldații francezi, încă de la începutul conflictului, manifestă mai mult pesimism decât alții. Dar statul major american este, de asemenea, rece de realist când generalul Milley repetă că va fi „foarte greu” pentru Ucraina să-i împingă complet pe ruși de pe teritoriul ei.
După decenii de războaie expediționare fără mize existențiale, Occidentul redescoperă riscul și incertitudinea „intensității mari”. „Acest tip de război este foarte departe de viziunea noastră fantastică asupra securității noastre”, subliniază un ofițer superior, ca primă lecție de smerenie care trebuie învățată din conflict.
După un an de ciocniri, Rusia și Ucraina și-au epuizat resursele inițiale. Ele trebuie să-și revizuiască obiectivele de război, luând în considerare riscul unui impas militar sau o victorie de neatins. Întrebarea „stării finale” chinuie personalul care are nevoie de obiective pentru a-și planifica operațiunile. Este Ucraina hotărâtă să-și recâștige întreg teritoriul sau ar trebui Occidentul să caute prăbușirea puterii ruse? Mai urmărește Rusia controlul Ucrainei sau slăbirea Occidentului? Intențiile sunt complex de înțeles, chiar și cele ale ucrainenilor. „Scenariul unei încheieri rapide a conflictului nu este pe masă”, suspină o sursă militară franceză.
Cifrele rusești trebuie luate cu prudență
Între timp, fiecare parte se bazează pe epuizarea celeilalte se epuizează. „Rusia se află într-o strategie pe termen lung. Durata a fost întotdeauna o armă”, avertizează generalul Burkhard. În cadrul personalului, celulele de anticipare macină toate scenariile posibile pentru a încerca să-și imagineze o cale de ieșire din conflict. Americanii au lansat „jocuri de război” pentru a simula teatrul ucrainean. În Franța, „Echipa Roșie”, responsabilă în mod normal de studiul amenințărilor până în 2050, a fost rugată să încerce să exploreze inimaginabilul. Inclusiv scenariul unui război nuclear.
Vladimir Putin „și-a ars podurile și nu se mai poate întoarce” a avertizat specialistul francez Céline Marangé în cadrul unui simpozion de la Școala Militară dedicat lecțiilor războiului. Nici Occidentul nu poate da înapoi. Institutul IFW din Kiel, care a enumerat angajamentele militare, financiare și umanitare ale țărilor occidentale față de Ucraina de la începutul conflictului, a făcut completările. În raportul pe care l-a publicat în primul an, a însumat un ajutor total de 142,6 miliarde de euro: 73,18 miliarde de euro au fost furnizați de SUA, iar 54,92 miliarde de euro de către Uniunea Europeană (29,92 miliarde) și statele europene (19,9 miliarde). Marea Britanie a oferit un ajutor de 8,31 miliarde de euro, iar Canada 4 miliarde.
În termeni pur militari, ajutorul american reprezintă 44,34 miliarde de euro, Marea Britanie 4,89 miliarde, Polonia 2,43 miliarde, iar Germania 2,36 miliarde. Însă aceste volume nu indică calitatea echipamentului livrat sau ritmul de respectare a promisiunilor. Pe 15 ianuarie, IFW a înregistrat livrarea a 368 de tancuri (102 încă de livrat), 293 de piese de artilerie (122 de livrate) sau 49 de lansatoare de rachete multiple (27 de livrate). La această listă trebuie adăugate ultimele promisiuni de aprovizionare cu tancuri de luptă anunțate la mijlocul lunii ianuarie.
Armata rusă revendică 1 milion de soldați, iar o reformă militară ar trebui să crească numărul la 1,5 milioane. Între timp, Ucraina revendică o armată de 688.000 de soldați.
Nicolas Barotte
În timp ce Ucraina trebuie să facă economie, Rusia mizează pe o masă umană și materială aparent considerabilă. Cifrele trebuie luate cu prudență, având în vedere cultura minciunii care predomină în armata lui Vladimir Putin. Starea reală a echipamentului nu este cunoscută, iar pregătirea soldaților este mai mult decât incertă. Dar, în ciuda faptului că a pierdut jumătate din tancurile aliniate la începutul ofensivei, Moscova ar putea conta în continuare pe 1.800 de tancuri și alte 5.000 în rezervă, potrivit analizei institutului IISS în raportul său foarte detaliat „Balanțul militar”. Armata rusă revendică 1 milion de soldați și o reformă militară ar trebui să crească numărul la 1,5 milioane. Între timp, Ucraina revendică o armată de 688.000 de soldați, dintre care 350.000 pentru apărarea teritorială, potrivit IISS.
Un război de artilerie, armuri și tranșee
Pe teren, echilibrul militar de putere este rezultatul unui amestec între calitatea armamentului, masa umană și motivația combatanților. În acest caz, forțele morale sunt de partea ucraineană. „Dar superioritatea reală a ucrainenilor este în modul de utilizare a echipamentului, în lanțul de comandă, în nivelul de educație al soldaților”, adaugă Yohann Michel, specialist în probleme de apărare la IISS. Societatea ucraineană a fost pregătită pentru posibilitatea unui conflict major din 2014.
Educați și instruiți, soldații săi știu să dea dovadă de ingeniozitate în prima linie și de inițiativă. Comandamentul descentralizat, care se bazează mai mult pe misiune decât pe plan, a permis succese ucrainene în fața unei armate ruse rigide și corupte. Aceste performanțe sunt și rezultatul pregătirii standard NATO oferite din 2014 și al sprijinului oferit de armatele occidentale din 24 februarie. Natura lor exactă, dincolo de datele brute sau informațiile de origine satelit, este ținută secretă.
„Suntem într-un război integral”, spune generalul Pierre-Joseph Givre, care conduce Centrul Francez pentru Educație pentru Doctrină și Comandă. „Nu există nicio substituție, ci o combinație de moduri de acțiune”, continuă el. Conflictul a readus forța brută a războiului convențional, formată din artilerie, armuri și tranșee. De asemenea, combină noi arme, cum ar fi mini-dronele tactice low-cost care au invadat câmpul. Folosirea lor „la o scară neexperimentată până acum” este una dintre surprizele confruntării. „Ceea ce se vede este distrus”, notează un ofițer, pentru a insista asupra răsturnării generate de transparența câmpului de luptă.
Conflictul a făcut posibilă, de asemenea, explorarea unor noi zone de conflict: primul conflict spațial, cu atacul asupra sateliților ViaSat și intrarea în scenă a Starlink, război hibrid sub suprafața mărilor cu atacul, încă neatribuit, împotriva gazoductelor Nord Stream, confruntarea cibernetică cu o superioritate surprinzătoare a apărării, confruntarea informațională... Strategii NATO teoretizaseră „multi-media multi-câmp” de zeci de ani. Războiul din Ucraina este primul său domeniu de aplicare, cu un avantaj cert pentru Kiev. La rândul ei, armata rusă a conceptualizat cu siguranță arta operațională în secolul al XX-lea. Dar ea a arătat deficiențe în abilitățile sale de coordonare.
O ultimă întrebare a tulburat statul major încă de la începutul conflictului, cea a „seifului” nuclear, pentru a folosi un termen militar menit să ilustreze bariera dintre un conflict localizat și un conflict total. Pentru a-și apăra agresiunea, a zgudui opinia publică și a scurta orice dorință aliată de intervenție, Vladimir Putin a fluturat amenințarea și, implicit, această idee falsă că o putere „înzestrată” nu ar putea pierde un război. Cu toate acestea, Statele Unite au pierdut în Vietnam sau Afganistan, la fel ca URSS...
În practică, Moscova a exercitat prudență și control. Ca în această zi când un SSBN rus în exercițiu în Oceanul Atlantic a raportat un „incident”. „Rușii au avertizat și au explicat ce se întâmplă”, relatează o sursă diplomatică, ca dovadă că canalele de discuție pentru controlul escaladării nu sunt întrerupte. Dar „deturnarea” principiilor descurajării de către Rusia, ca să folosim expresia generalului Burkhard, obligă totuși statul-majorul militar să-și regândească abordarea, în special conceptul de „sprijin” între forțele strategice și cele convenționale.
Lecția supremă pe care o trag soldații din conflict este aceea a umilinței. „O surpriză strategică nu este un eveniment pe care nu l-am putea prevedea, ci un eveniment pe care nu am vrut să-l vedem”, subliniază generalul Durieux, directorul educației militare, sfătuind să aruncăm o privire lucidă asupra evenimentelor. El se pregătește deja pentru următoarele etape ale războiului.
