În ciuda promisiunilor Brexitului, Marea Britanie revine sub umbrela UE

19 Mai 2025
În ciuda promisiunilor Brexitului, Marea Britanie revine sub umbrela UE

La aproape un deceniu de la referendumul care a scos Regatul Unit din Uniunea Europeană, Londra și Bruxellesul marchează un moment de cotitură în relațiile post-Brexit. Cele două părți au semnat un nou acord amplu de parteneriat care vizează apărarea, securitatea, energia și pescuitul, semnalând o apropiere pragmatică după ani de tensiuni și incertitudine. În ciuda promisiunilor suveraniste care au definit Brexitul, noul pact reintroduce Marea Britanie în mai multe structuri de cooperare europeană — un gest care va fi, fără îndoială, interpretat ca o recalibrare a Brexitului în direcția interdependenței, screi Politico

Marea Britanie și Uniunea Europeană au convenit luni asupra unui nou pact de apărare și securitate, ca parte a unei „resetări” de amploare a relațiilor dintre Londra și Bruxelles, după ani de tensiuni cauzate de Brexit.

În cadrul unui acord amplu, care precede un summit desfășurat luni la Londra, cele două părți au agreat și prelungirea pentru încă 12 ani — până în 2038 — a drepturilor generoase de pescuit pentru flotele UE în apele britanice, o concesie majoră din partea Marii Britanii, survenită în urma unui lobby intens din partea Franței.

De asemenea, s-a convenit demararea de negocieri pentru acorduri privind energia, reglementările agroalimentare, clima, migrația, cooperarea polițienească și mobilitatea persoanelor.

Negociatorii au lucrat până târziu în noaptea de duminică pentru a ajunge la un acord înaintea summitului de la Lancaster House.

Pactul de securitate și apărare formalizează cooperarea dintre cele două părți în domenii precum războiul hibrid, securitatea cibernetică, reziliența infrastructurii critice și siguranța maritimă.

În ceea ce privește apărarea, acordul deschide calea pentru ca Regatul Unit să participe la programele comune de achiziții militare ale UE.

Totuși, vor fi necesare negocieri suplimentare pentru ca Regatul Unit să poată accesa programul european de reînarmare SAFE, în valoare de 150 de miliarde de euro — contribuțiile bugetare din partea Londrei fiind condiția de participare.

Înțelegere comună

Pe lângă pactul de securitate și apărare, cele două părți au convenit asupra unei „înțelegeri comune” privind domeniile în care doresc să consolideze relațiile în lunile următoare.

Documentele stabilesc parametrii viitoarelor discuții, iar negocierile pe toate temele sunt așteptate să înceapă rapid.

Poate cea mai ambițioasă inițiativă vizează sectorul energetic, unde cele două părți au convenit ca Regatul Unit să reintre practic în piața unică de electricitate și să urmeze reglementările UE, sub supravegherea Curții de Justiție a Uniunii Europene — o măsură ce ar putea stârni nemulțumirea euroscepticilor de la Londra.

Planul a fost sugerat anterior de Ursula von der Leyen, în timpul vizitei sale la Londra luna trecută. Ea a reluat îngrijorările industriei, potrivit cărora actualele aranjamente ad-hoc post-Brexit afectează investițiile în energie verde în Marea Nordului și contribuie la creșterea prețurilor la electricitate pentru consumatori.

Se așteaptă aranjamente similare și în ceea ce privește regulile sanitare și fitosanitare (SPS), care ar permite reducerea semnificativă a birocrației în porturile de la Canalul Mânecii și la granița cu Irlanda de Nord — facilitând astfel fluxul comercial.

Un domeniu în care progresul este mai puțin clar este mobilitatea tinerilor. Un diplomat european a descris această temă — prioritară pentru UE — drept „în lucru”.

Cele două părți au convenit doar să negocieze un mecanism, care va fi limitat în timp, potrivit unor surse familiare cu documentul — fără a se preciza clar dacă vor exista plafoane numerice, așa cum solicită partea britanică.

Guvernul Regatului Unit dorește să reducă migrația netă și este îngrijorat că un astfel de mecanism ar putea duce la un aflux de tineri europeni, cu impact direct asupra statisticilor oficiale.

Cele două părți au convenit însă să deschidă discuții privind îmbunătățirea mobilității în scopuri de afaceri — o solicitare majoră din partea companiilor de ambele părți ale Canalului.

Conform noului acord, ministrul britanic de externe, David Lammy, și Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, vor purta un dialog de două ori pe an, pe lângă schimburile regulate privind Rusia și Ucraina, amenințările hibride și Balcanii de Vest, potrivit unui diplomat.

Liderii UE și ai Regatului Unit urmează să finalizeze acordul mai târziu în cursul zilei de luni, în cadrul summitului de la Londra.

Aterizare dificilă la Londra

În Marea Britanie, miniștrii s-au grăbit luni dimineața să salute acordul, în timp ce analiza publică a detaliilor a început în forță.

Rachel Reeves, ministrul de finanțe, a organizat o întâlnire matinală cu lideri din mediul de afaceri la Downing Street și a declarat că acordul vizează „crearea de noi locuri de muncă bine plătite”, reducerea prețurilor prin eliminarea birocrației și consolidarea relațiilor de apărare cu aliații.

Partidul eurosceptic Reform UK, condus de Nigel Farage, a denunțat acordul ca pe o „capitulare”, chiar înainte ca toate detaliile să fie făcute publice, iar lidera Partidului Conservator, Kemi Badenoch, a criticat capitolul legat de pescuit: „12 ani de acces în apele britanice înseamnă de trei ori mai mult decât își dorea guvernul. Devenim din nou simpli executanți ai regulilor de la Bruxelles.”

Alte stiri din Externe

Ultima oră