De la începutul secolului proporția combustibililor fosili abia a scăzut. În fața acestei observații, experții în energie Philippe Charlez și Nicolas Meilhan propun o soluție revoluționară pentru a reuși în sfârșit tranziția ecologică, reindustrializand în același timp țările occidentale, scrie Le Figaro.
Philippe Charlez este expert în energie la Institutul Sapiens.Fost consilier științific al France Stratégie, Nicolas Meilhan este membru al ASPO Franța, Asociația pentru Studiul Vârfurilor de Petrol și Gaze.
La opt ani de la Acordul de la Paris, decarbonizarea economiei globale a înregistrat puține progrese . 2023 a doborât recorduri pentru consumul de cărbune, petrol și gaze. De la începutul secolului, proporția combustibililor fosili abia a scăzut, trecând de la 87% în 2000 la 83% în 2023. Și asta în ciuda a 6.000 de miliarde de dolari investiți în 15 ani în energii regenerabile
În această imagine nesatisfăcătoare pentru climă, cărbunele rămâne a doua cea mai importantă sursă de energie : în 2022 a reprezentat 27% din consumul de energie primară și 35% din generarea de energie electrică. Cu toate acestea, aceste 35% ascund o disparitate foarte puternică: 95% din energia electrică pe bază de cărbune este concentrată într-un „club” de 14 țări care consumă mai mult de 100 terawatt-oră (TWh) de energie electrică pe bază de cărbune pe an, inclusiv China, India, Statele Unite, Japonia, Coreea de Sud și Germania. Deoarece electricitatea pe bază de cărbune este responsabilă pentru 27% din emisiile globale de GES, eradicarea acestui cancer de cărbune ar trebui să fie prioritatea Conferințelor părților.
Un al doilea subiect prioritar recurent la COP-uri este acela de a ajuta cele mai sărace țări să-și realizeze tranziția energetică, dar și să se adapteze la încălzirea globală, 90% dintre victimele căreia se află în țări emergente. Potrivit economistului britanic Nicholas Stern , acest lucru ar necesita un transfer de 2,5 trilioane de dolari pe an din țările bogate în țările sărace, sau aproape 4% din PIB-ul OCDE. O sumă total nerealistă când știm că microfinanțarea de 100 de miliarde de dolari promisă în cadrul Acordurilor de la Paris încă nu a fost implementată.
Numai în 2022, o astfel de taxă ar fi adus 1.250 de miliarde de dolari, sau jumătate din suma propusă de Stern, Philippe Charlez și Nicolas Meilhan
Mecanismul pe care îl propunem constă în impunerea unei taxe de import egală cu un sfert din procentul de energie electrică pe cărbune asupra mărfurilor exportate din clubul celor 14 în toate țările lumii. Astfel, un produs importat din India (74% electricitate pe bază de cărbune) sau China (61% electricitate pe bază de cărbune) în Franța ar fi impozitat cu 19% și, respectiv, 15%. Fondurile ar urma să fie colectate de o organizație internațională, apoi redistribuite către cele mai sărace țări, astfel încât acestea să își poată asigura atât tranziția, cât și să se adapteze la încălzire. Numai în 2022, o astfel de taxă ar fi adus 1.250 de miliarde de dolari, sau jumătate din suma propusă de Stern.
Metoda este triplu virtuoasă. Creșterea prețului produselor exportate, ar încuraja „Clubul 14” să-și reducă cât mai repede energia electrică pe bază de cărbune. Orice țară care își reduce producția de electricitate pe bază de cărbune sub 100 TWh ar părăsi în mod automat clubul și va vedea impozitul redus la zero. De asemenea, ar încuraja consumatorii să-și redirecționeze achizițiile către produse cu o amprentă de carbon mai mică, care au devenit, datorită taxei, mai puțin costisitoare mecanic. În cele din urmă, ar permite celor mai sărace țări să finanțeze masiv proiecte de atenuare și mai ales de adaptare esențiale pentru supraviețuirea lor în fața încălzirii globale. În plus, ar face posibilă evitarea exodurilor în masă din țările cele mai sensibile, în special către cele în creștere.
Metoda ar putea fi aplicată numai cu acord global și ar fi decisă la nivel COP. Și aceasta este, evident, întreaga dificultate, în special în UE, unde doar două țări (Germania și Polonia) ar fi vizate de taxa. În cele din urmă, având în vedere sumele enorme colectate, gestionarea fondurilor ar trebui gestionată de un organism de control foarte riguros (dependent de ONU) pentru a evita orice deriva către țările primitoare adesea subminate de corupție.
