Textul prevede că orice persoană va avea dreptul de acces la servicii bancare de bază, inclusiv oamenii fără adăpost și cei care cad sub protecția Convenției de la Geneva privind refugiații.
Aceasta înseamnă că migranții vor putea să-și deschidă conturi la orice bancă, pentru a efectua depuneri și retrageri de numerar, realiza transferuri bancare, debite directe sau plăți cu cardul.
Germania se așteaptă la sosirea unui număr de 800.000 până la 1 milion de migranți, chiar dacă nu toți vor primi azil. Accesul refugiaților la un cont curent bancar este considerat un prim pas vital pentru integrarea lor în societate.
'Cei care nu dețin un cont bancar nu au perspective bune pe piața muncii. Găsirea unui apartament este și ea o problemă pentru multe persoane fără un cont', a explicat ministrul justiției Heiko Maas, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
În Germania, sute de mii de persoane nu dețin un cont bancar, conform estimărilor Comisiei Europene, iar numărul lor este de așteptat să crească odată cu valul de refugiați.
Până în prezent, doar câteva bănci, deținute sau controlate de stat, au acceptat refugiați drept clienți. Solicitanții de azil au fost adesea refuzați de alte instituții bancare pe motivul că nu aveau adresă fixă și le lipseau documentele cerute.