Imagini din satelit cu furtuna de nisip care a acoperit Iranul, Irakul şi Golful Persic

10 Sep 2015
Imagini din satelit cu furtuna de nisip care a acoperit Iranul, Irakul şi Golful Persic
O furtună puternică de nisip a acoperit Iranul, Irakul şi Golful Persic, arată imaginile din satelit date publicităţii de livescience.com. Norul de praf a apărut pentru prima dată în fotografiile luate din satelit de-a lungul frontierei Irak - Siria , la 31 august, conform NASA, și de a doua zi, a luat o formă ciclonică, fiind similar cu o furtună tropicală. Până la 2 septembrie, norul de praf a ajuns la Golful Persic și a început să se răspândească în întregul bazin al Golfului în ziua următoare .

Acest model furtună are caracteristicile unui haboob, o furtună bruscă și masivă de praf care, de obicei, durează doar aproximativ o jumătate de oră, conform NASA . Dar oficialii agenţiei au declarat că furtuna seamănă cu un vânt Shamal, o furtună de praf, care poate dura zile întregi, şi este asociat cu un vânt nord-vest care suflă prin valea inferioară a râurilorTigru - Eufrat și Golful Persic.

Relatările mass-media din ultimii ani arată că furtunile mari de praf par a fi mai frecvente în Irak și Iran din cauza secetei excesive din nordul Irakului, au declarat oficialii NASA.Condițiile aride ar putea fi, de asemenea,un rezultat al distrugerii zonelor umede din bazinul rîurilor Tigru - Eufrat prin fenomene naturale și activităţi umane, explică agenția .

O altă furtună de nisip a lovit marţi o mare parte din Liban, Siria, Israel și Cipru. Până în prezent , furtuna a provocat doua decese, dar sute de persoane suferă de probleme respiratorii. Efectele furtunii s-au resimțit puternic în zeci de tabere din Liban, unde se află sute de mii de refugiați sirieni.

Citiţi mai multe ştiri din Externe!

Alte stiri din Externe

Ultima oră