"Riposta pe care administrația din SUA a dat-o acestor atacuri planificate din interior și executate metodic, departe de a eradica amenințarea, a exstins-o într-un spațiu mai mare. Și mai ales în Irak", a scris Presedintele francez. Acesta a continuat subliniind că "deși Franța, prin (intermediul fostului președinte) Jaques Chirac, a refuzat în mod corect să se alăture intervenției (în Irak), pe care a condamnat-o, a devenit oricum o victimă a consecințelor haosului pe care (intervenția) l-a cauzat".
Remarcile președintelui francez pot fi interpretate ca fiind o paralela intre intervenționalismul american din Orientul Mijlociu și hegemonia grupării teroriste Statul Islamic (SI), succesoare a organizației al-Qaeda din Irak.
Gruparea teroristă Statul Islamic este răspunzatoare de o serie de atacuri devastatoare în interiorul Franței, cele mai notabile fiind cel din noiembrie 2015 de la Paris, în urma căruia și-au pierdut viața 130 de oameni și masacrul de la Nisa, executat la 14 iulie 2016, de Ziua Nationala a Frantei și care s-a soldat cu 86 de morți.
Pe lângă criticile la adresa politicii externe americane, Hollande și-a exprimat simpatia pentru victimele tragicului atentat terorist de la 11 septembrie 2001 în care și-au pierdut viata în jur de 3000 de oameni. Acesta a adăugat că orice atac terorist este o reproducere a celui de pe 11 septembrie cu foarte multe "vieți îngropate, destine rupte și familii îndoliate".
În încheiere, François Hollande a facut apel la solidaritate și curaj, subliniind că "împotriva terorismului, democrația va triumfa, deoarece libertatea este o forță pe care nimic nu o poate opri, din moment ce oamenii nu vor ceda să se teamă, ele sunt unite împreună".