Grecia va majora treptat TVA. Unii experţi au mari îndoieli că această măsură va schimba în bine lucrurile, respectiv că va aduce mai multe încasări la buget. Începând de luni, viaţa grecilor se va scumpi simţitor. Majorarea taxei pe valoare adăugată la alimentele de bază şi anumite servicii a fost una dintre solicitările principale ale creditorilor. Măsura a fost până la urmă aprobată de Parlamentul de la Atena, după dezbateri foarte aprinse.
Prin urmare, orezul, pastele făinoase, produsele de panificaţie, mezelurile, cafeaua, ceaiul, zahărul şi alte alimente vor "beneficia" de TVA majorată la 23 la sută. Astfel, cred unii europeni, statul grec va avea încasări mai mari la buget. Se estimează că numai domeniul panificaţiei va vărsa anual cu până la 54 de milioane de euro mai mult la buget - evident, dacă nu se prăbuşeşte consumul.
Un studiu al Institutului pentru Cercetare a Comerţului cu Amănuntul relevă că, în urma majorării taxelor, fiecare gospodărie din Grecia va avea cheltuieli anuale mai mari cu 157 de euro.
De mărirea impozitelor nu vor scăpa nici hotelierii şi restaurantele, scrie Deutsche Welle.
De asemenea, cursele cu taxiul vor fi mult mai scumpe. Mai mult, firmele mici, în mare parte de familie, vor trebui să plătească impozite mai mari în avans, precum şi o taxă de solidaritate în cazul firmelor cu încasări mari. Aceasta din urmă se va încasa retroactiv la începutul anului.
Profesorul de economie Panagiotis Petrakis spune că situaţia în care se afla piaţa grecească este complicată, motiv pentru care nu poate fi stabilită o prognoză economică. "Creşterea taxelor poate genera pe termen scurt creşterea încasărilor, dar la fel de bine poate cauza şi recesiune pe termen mediu. Aceste două lucruri nu se exclud unul pe celălalt", a precizat specialistul într-un interviu acordat DW.
Estimările sunt îngreunate inclusiv de mentalitatea şi comportamentul mai degrabă atipice ale consumatorilor greci. De pildă, în contextul închiderii băncilor, de frică să nu piardă economiile, mulţi greci au cheltuit subit mult mai mult şi au plătit electronic.
Creşterea TVA, spun mulţi experţi, nu va aduce mult mai multe încasări la buget, ci va continua să împingă ţara spre recesiune. "Astfel de măsuri fiscale răpesc economiei resursele şi adâncesc recesiunea", este de părere economistul Michalis Argyrou. În opinia sa, majorarea taxelor ar trebui compensată cu o infuzie de investiţii, singura măsură viabilă în contextul dat, dar care nu ar fi decât o soluţie pe termen mediu.
În cadrul negocierilor cu creditorii, Atena a trebuit să facă o concesie dureroasă şi să accepte să renunţe la scutirea de taxe pentru insulele greceşti, care virează aproximativ 30 la sută mai puţini bani la buget decât restul ţării. Această măsură ar urma să intre în vigoare în octombrie, iar veniturile bugetare anuale obţinute în urma aplicării ei sunt estimate la 2,2 miliarde de euro. Viaţa pe insule va fi însă mai scumpă cu 12 la sută.