Activiștii woke au pornit la luptă împotriva „grosofobiei”...Universitățile anglo-saxone au găsit noile victime ale rasismului hetero-patriarhal: oamenii grași. În timp ce obezitatea este o epidemie globală alarmantă, progresiștii acuză oamenii slabi și medicina că susțin un „ideal de frumusețe al supremației albe”. O luptă care le stârnește apetitul, scrie Causeur.
După separatismul etnic și de gen practicat de anti-rasiștii BLM și de neo-feministe post-Metoo, cu întâlnirile lor de un singur sex interzise bărbaților albi heterosexuali, iată o nouă formă de separatism bazat pe greutate. Colectivul militant „queer și feminist” , Gras Politique din Franta, oferă sesiuni de yoga, redenumite „Yogras”, destinate în primul rând persoanelor cu talie XXXL, precum și întâlniri „doar pentru grași” pentru a elibera vocea victimelor „opresiunii sistemice grossofobe” . Lupta lor majoră: să denunțe „grosofobia medicală”. Pentru a primi tratement fără a fi o victimă, trebuie să mergi pe site-ul asociației care întocmește lista medicilor de siguranță, adică „etic și non-grosfobic” și cel al medicilor nesiguri, adică cei care și-au exprimat „comportamentul grosfobic sau maltratarea”. Această separare între grosofili și grosofobi este elaborată de membrii comunității care judecă medicii nu după criterii medicale obiective, ci după experiențele lor subiective.
O altă nebunie care vine de dincolo de Atlantic
Acest colectiv a integrat pe deplin ideologia fat studies („studiile grașilor”) , dezvoltată în campusurile anglo-saxone. În eseul lor, The Triumph of Intellectual Impostures , Helen Pluckrose și James Lindsay explică că acest domeniu de studiu a fost, la fel ca atâtea altele, generat de postmodernismul lui Foucault, care analizează societatea în termeni de relații de putere și dominație impuse în beneficiul albilor, privilegiu hetero-patriarhal, capitalist. Impregnat de această meta-narativă, studiile de grăsime susțin că obezitatea nu este o chestiune de junk food sau de surplus de calorii, ci de construcție socială. Obezitatea ar fi înainte de toate produsul unei grosofobii structurale, inerentă societății occidentale și răspândită prin cunoștințele științifice. În consecință, lupta împotriva „epidemiei de obezitate”, așa cum este susținută de OMS, este grosofobă. În 2018, organizația caritabilă Cancer Research din Marea Britanie a fost acuzată de „rușinarea grașilor” după ce a susținut că obezitatea este responsabilă pentru mai multe tipuri de cancer. Cu toate acestea, obezitatea crește într-un ritm alarmant, deoarece afectează 17% dintre adulți în prezent față de 8,2% în urmă cu 25 de ani.
Cu toate acestea, epigonii studiilor de grăsime ar dori ca cea mai urgentă epidemie de combatut este cea a grasofobiei sistemice. Conform unei tehnici bine repetate, această luptă trece prin limbaj: pentru a face relele invizibile, să ștergem cuvântul. Pentru a decorela obezitatea de riscurile bolilor grave (cancer, diabet, boli de inimă, osteoartrita avansată, Covid etc.), însuși termenul de „obezitate” trebuie interzis si este înlocuit cu calificativul fat, „gras”. Așa cum noul anti-rasism folosește cuvântul „rasă” sub pretinsul neologism „rasializat” pentru a se autoproclama victimă a rasismului, studiile fat revendică „grăsimea” pentru a inversa stigmatul și a-l politiza. De aici provine activismul gras, un activism al grăsimii care pretinde că educă conștiințe.
Un alt mod de a deconstrui societatea occidentală
Apărut în anii 1970 odată cu crearea celulei de activist Fat Underground, care a lansat sloganuri anti-știință, precum „medicii sunt dușmanul” sau „scăderea în greutate este genocid”, activismul grașilor capătă un nou avânt odata cu wokismul progresist. Marilyn Wann, faimoasă pentru că a adoptat legi anti-discriminare legate de greutate în San Francisco, întruchipează un activism care își atrage radicalismul din luptele intersecționale. Tonul este spus în prefața sa la Fat Studies Reader, unde grăsimea este definită ca o categorie de opresiune împreună cu rasa, clasa, genul sau orientarea sexuală. Aceeași nișă este exploatată pe deplin de Sabrina Strings, profesor de sociologie la Universitatea din California, pentru care "faptul de a fi slab", de natură rasistă, a fost folosit pentru a diferenția corpurile negre de corpurile albe; este deci necesară „decolonizarea grăsimii”.
Astfel, în mai multe universități americane, studenții trebuie să-și dovedească prejudecățile lor anti-grași folosind un „test de asociere implicită” creat de cercetătorii de la Harvard. Cu alte cuvinte, nu este suficient să nu fii grasofob, dar trebuie să-ți mărturisești grasofobia inconștientă. Mașina de inversare a rolurilor funcționează la viteză maximă! Nu oamenii grași ar trebui să-și revizuiască dieta și stilul de viață, ci oamenii slabi trebuie să-și examineze conștiința pentru a-și elimina prejudecățile grosofobe. Drumul spre mântuire este cu atât mai anevoios pentru oamenii slabi care afișează un alt păcat, albul pielii. Invitată la Universitatea din Vermont, Sonalee Rashatwar, sexolog și Instagrammer foarte influent cunoscut sub numele de „The Fat Sex Therapist”, a afirmat că „faptul de a fi slab era un ideal supremacist alb al frumuseții”, în timp ce a cerut distrugerea cântarului ca actul suprem de trezire a grosofobiei sistemice a societății albe patriarhale.
Ce cred afro-americanii slabi despre "rasismul" grasimilor? Au „interiorizat” privilegiul alb? Trebuie să fii obez pentru a fi demn de identitatea ta de negru? Dar obezii care țin dietă și fac mișcare, nu din supunerea dictatelor estetice ale slăbirii, ci din necesitate medicală? Au „interiorizat” grasofobia în loc să o deconstruiască? Ne putem imagina cu ușurință că într-o zi templele universitare ale ideologiei woke vor organiza sesiuni de autoflagelare în care studenții slabi vor trebui să-și ceară scuze pentru corpul lor slab participând la un concurs de mâncat burgeri.
