Într-un interviu publicat, sâmbătă, de săptămânalul Focus, preluat de agenția Reuters, Peter Altmaier a precizat că lucrează la acest proiect alături de ministrul austriac însărcinat cu aceeași problematică, Josef Ostermayer, și speră că vor reuși să mai coopteze în această inițiativă Franța și Olanda.
La baza proiectului se află așa-numitele 'hotspoturi', respectiv centrele de înregistrare și distribuire a migranților create în Grecia și Italia. Aici, migranții vor fi înregistrați și separați în imigranți economici — care în mod normal ar trebui repatriați în țările lor — și refugiații a căror cerere de azil este aparent justificată și care pot fi redistribuiți prin cotele obligatorii între statele UE. Ulterior, statele unde ajung acești migranți ar urma să valideze cererea lor de azil pe baza unor criterii comune care să fie prevăzute în noile norme europene dorite de Germania și Austria.
Guvernul de la Berlin vede în această inițiativă o modalitate de a determina refugiații să se îndrepte și către alte state europene. În prezent, politica de azil a Germaniei este printre cele mai generoase la nivel european, astfel că majoritatea migranților veniți din Orientul Mijlociu, Africa și Asia doresc să se stabilească în Germania, unde au ajuns anul acesta peste un milion de migranți.