Germania lansează o serie de evenimente sâmbătă pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a reunificării istorice a naţiunii, o sărbătorire umbrită de pandemia de coronavirus, relatează agenţia DPA, preluată de AGERPRES.
În loc să marcheze unificarea pe 3 octombrie, cunoscută ca Ziua Unităţii Germane, un şir de evenimente mai mici sunt planificate pe tot parcursul lunii, pentru a evita adunările mari şi a reduce riscul de răspândire a infecţiilor cu COVID-19.
Potsdam, capitala statului german estic Brandenburg, urmează să fie punctul central al ceremoniilor din 2020.
Evenimentele legate de reunificare din acest an intervin de asemenea la mai puţin de un an după ce Germania a marcat 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, momentul definitoriu din istoria recentă a naţiunii ce a pavat calea spre sfârşitul divizării ţării din perioada Războiului Rece.
Dar mai degrabă decât "peisajele înflorite" promise de fostul cancelar german Helmut Kohl după căderea Zidului, unificarea s-a dovedit un proiect complex şi costisitor pentru cea mai mare economie a Europei, notează agenţia germană de presă.
Sprijinul în cadrul naţiunii rămâne copleşitor pentru reunificarea ce a măturat peste 40 de ani de comunism în partea de est
a ţării şi a ajutat Germania să joace un rol mai mare pe scena mondială.
Cu toate acestea, la 30 de ani după ce cele două jumătăţi ale Germaniei s-au contopit, diferenţe sociale şi economice adânci persistă între părţile de est şi de vest.
Naţiunea se confruntă de asemenea cu fragmentarea politică şi există temeri că sărbătorirea reunificării ar putea fi afectată de
ciocniri între grupuri de extremă dreaptă, precum şi persoane care protestează împotriva măsurilor impuse de coronavirus şi contracarează protestatarii.