Cei mai mulți sunt dezamăgiți și frustrați că nu au găsit în Germania ceea ce căutau.
“Stăm ore în șir la cozi în fața autorităților germane, nu avem nici un fel de perspective și ne lipsesc contactele sociale”, își motivează plecarea câțiva dintre cei intervievați.
Dorul de casă și familie îi obligă pe mulți să riște o reîntoarcere în zona de război din țările de origine.
“De ce plecăm? Asta ar trebui să o întrebați pe Angela Merkel. Când a anunțat că Germania și-a deschis porțile pentru refugiați, atunci ar fi trebuit să fie cu adevărat pregătită pentru primirea lor cu hrană și adăposturi.
Ne-am părăsit casele, ne-am pus viețile în pericol și am cheltuit sume mari de bani, ca să ajungem într-o țară cu un standard de viață mai bun. Suntem șocați să constatăm că această calitate a vieții nu există aici. Procedura de acordare de azil este foarte înceată, mulți dintre noi nici nu primesc viză”, se plânge o solicitantă de azil din Irak.
“Am fost dezamăgit de Danemarca și am ales să vin în Germania. La fel ca în Danemarca, nimănui nu i-a păsat de mine nici aici. Nimeni nu m-a ajutat, nimeni nu a vorbit cu mine, nimeni nu mi-a pus nici un fel de întrebări, de aceea sunt atât de dezamăgit”, susține un bărbat, tot din Irak.
La zborul săptămânal al Irak Airways între Berlin și Bagdad, numărul pasagerilor aproape că s-a dublat în luna ianuarie. Compania vorbește în medie de aproape 40 de refugiați care se întorc acasă în fiecare săptămână.
