“Oamenilor care fug de război și persecuție le putem oferi în Germania siguranță și protecție. Dar asta înseamnă și că cei care nu caută această protecție la noi vor fi expulzați la granițe. Cine nu solicită azil și vrea să intre ilegal în Germania nu are nici un drept să fie aici. Așa sunt expulzați între 100 și 200 de refugiați în fiecare zi”, a declarat ministrul, pentru Bild am Sonntag.
Dacă în octombrie numărul total al celor expulzați era de 400, doar în ianuarie s-ar putea depăși 5.000. Capacitatea Germaniei este de a controla 3.500 de refugiați în fiecare zi. Conform Ministerului de Interne, în luna ianuarie au sosit în medie 2.000 de refugiați în fiecare zi, ceea ce înseamnă aproape 50.000 doar anul acesta.