Este vorba despre sistemul PZB 90, care trebuie să se asigure în mod automat că trenurile nu se ciocnesc, forțându-le să frâneze. Sistemul de securitate ar fi fost verificat săptămâna trecută, și nu se constataseră probleme tehnice.
Și totuși ce a fost? Doar un tragic accident?
Karl-Dieter Bodack, fost inginer pentru dezvoltare la Deutsche Bahn, se îndoiește de așa ceva. El crede că această coliziune a fost posibilă doar în urma unei acțiuni criminale, scrie Huffington Post Deutschland.
În opinia sa sistemul de securitate ar fi prevenit un astfel de accident și doar o acțiune conștientă asupra tehnicii ar fi putut provoca așa ceva.
Teoretic, sistemul era programat ca, dacă mecanicul ar fi ignorat vreun semnal, să intervină imediat. Sunt, totuși, speculații, căci tot la fel de bine mecanicul de locomotivă ar fi putut să scoată sistemul din funcțiune, spune sursa citată.
”Accidentul este un șoc enorm pentru noi. Facem totul pentru a-i ajuta pe călători, pe apropiații lor, dar și pe salariați”, a declarat Bernd Rosenbusch, șeful companiei feroviare bavareze BOB, care exploatează aceste trenuri pe respectiva linie.
Este unul dintre accidentele cele mai grave din ultimii ani, a spus ministrul Transporturilor.
Mai multe accidente feroviare au avut loc în ultimii ani în Germania, amintește și lemonde.fr.
Ultimul accident mortal s-a produs în aprilie 2012 la Offenbach, când au murit trei persoane și alte 13 au fost rănite.