Mai vor occidentalii să schimbe lumea? Fără îndoială că nu. Occidentalii de azi sunt în aceeasi dispoziție ca un copil care își sparge toate jucariile. Ura de sine înflorește în noi fără să fie măcar diluată. Cu o singură dorință: să fim opusul a ceea ce am fost întotdeauna,. Filosoful Chantal Delsol vede în lipsa de afecțiune a tinerilor pentru valoarea muncii un nou simptom al ștergerii lumii iudeo-creștine occidentale și purtătoare a Iluminismului, într-un editorial publicat în Le Figaro.
Până de curând, Emmanuel Macron a fost aspru criticat pentru că i-a spus unui șomer că tot ce trebuia să facă este să „traverseze strada” pentru a-și găsi de lucru. Astăzi ar fi foarte greu să-i se reproșeze o astfel de admonestare. Șomajul a fost timp de câteva decenii cancerul societăților occidentale. De ceva vreme a încetat să mai fie o problemă: multe locuri de muncă sunt libere și nimeni nu le dorește. Peste tot sunt căutați angajați, iar sectoare întregi suferă și amenință să se închidă din lipsă de forță de muncă.
Occidentul a trăit în a doua jumătate a secolului XX o perioadă de dezvoltare intensă care a urmat perioadei postbelice. Era nevoie de muncă sârguincioasă și adesea obositoare. Ne-am îmbogățit, am prosperat. Noile generații, milenialii, sunt diferiți. Noțiunea de „carieră” nu mai are nicio semnificație pentru ei și faptul că bunicul lor vorbește despre a avea o „situație” îi face să izbucnească în râs. Foarte des refuză să se supună unui șef și să aibă un contract de muncă pe termen lung. Nu le pasă să se îmbogăţească şi chiar pot trăi cu foarte puţin, cu condiţia să fie liberi. Ei au reinventat ceea ce se numește „traiul prin a se descurca". De ce să lucrezi de fapt când te poți mulțumi cu troc și când, în plus, statul este generos cu subvențiile și ajutoarele? Soluția „locuri de muncă precare” nu reflectă raritatea locurilor de muncă, ci dorința de a eschiva de munca salariată care îi înlănțuiește, și de a păstra timp pentru ei însisi. La începutul secolului am deplâns șomajul iar sindicatele au cerut siguranța locului de muncă – acesta este acum un discurs mult depășit.
Ce înseamnă o astfel de dezvoltare? Este destul de recentă, ceea ce poate împiedica interpretarea corectă - cu o floare nu se face primăvară. Și totuși, constatăm că apare în majoritatea țărilor occidentale, din Statele Unite până în Australia. Fără îndoială, dezvăluie o nouă stare de spirit, o nouă conștiință occidentală, foarte diferită de cea anterioară.
Viziunea asupra lumii care a întemeiat civilizația occidentală inaugurează săgeata timpului și aceasta va deveni, odată cu modernitatea, progres. Oamenii trebuiau să lucreze constant pentru a îmbunătăți lumea și a ajunge la o perfecțiune visată. Munca care fusese un chin pentru antici, deci rezervată sclavilor, devine o operă, sublimată de participarea ei la un viitor mai bun. O carte recentă foarte frumoasă de Olivier Grenouilleau, Invenția muncii, arată clar în ce măsură este vorba, nu numai de realizarea unor proiecte, ci de realizarea umanității însăși, în spiritul universalismului. Nu putem găsi o înțelegere mai bună a noastră decât în analizele celorlalți: intelectualul chinez Liang Shuming a descris bine principiul nostru de viață. El spune că în comparație cu diversele culturi asiatice (indiană și chineză), cultura occidentală este cea care „merge înainte” înarmată cu raționalitate. Prin aceasta el înțelege această dorință de a schimba lumea și adaugă că principalele roade ale acesteia sunt știința și democrația.
Pierderea valorii muncii
Este clar că această dorință de a merge „înainte” dispare, dezvăluind o versiune foarte diferită a culturii noastre inițiale. Mai vor occidentalii să schimbe lumea? Fără îndoială că nu, în primul rând pentru că au în vedere dezastrele la care a dus recent acest gen de vanitate și în al doilea rând pentru că observă falimentul universalismului lor. Occidentalii de azi sunt în aceeasi dispoziție ca un copil care își sparge toate jucariile. Ura de sine înflorește în noi fără să fie măcar diluată. Cu o singură dorință: să fim opusul a ceea ce am fost întotdeauna. Ideea noastră tradițională de muncă poartă greul acestui lucru, împreună cu multe altele.
Dar toate acestea vin de departe. Respingerea muncii ca operă de transformare a lumii a fost desfășurată în secolul al XIX-lea . Ne amintim că deja în 1880 Paul Lafargue scrisese Dreptul la lene, care punea sub semnul întrebării vechea idee occidentală de desfășurare exponențială a lumii, care la vremea lui devenise creștere economică exponențială. De atunci, diverse lucrări au continuat să susțină aceste teze.
Este foarte sigur că lipsa de afecțiune pentru valoarea muncii însoțește în mod destul de firesc ștergerea lumii iudeo-creștine occidentale și purtătoare a Iluminismului. Nemulțumirea față de valoarea muncii este un produs pur al postmodernității, care nu numai că nu mai crede în zilele de mâine strălucitoare, ci renunță la la a construi o lume mai buna. Millenialii nu mai au nicio ambiție pentru ei înșiși: nu mai au nici una pentru noi toți, pentru cultura occidentală în ansamblu. Ambiția însăși a devenit, pentru această generație, o noțiune absurdă și periculoasă. După cum vedem, toate acestea sunt mult mai profunde decât credem. Renunțarea la muncă nu dezvăluie cohorte de tineri răsfățați și leneși. Ci cohorte de occidentali care nu mai vor să-și apere cultura. Putem vorbi de generații care devin orientale, fascinate de non-acţiune. Revenind la Liang Shuming, generațiile au renunțat la „voința de a merge înainte” atât de substanțială în vechea Europă. Aceasta nu este o criză economică sau politică, ci un cutremur existențial.
