Gafa comisă de Departamentul de Stat al SUA poate fi o probă în acest sens, căci altfel nu se poate explica cum într-un pliant care are antetul Casei Albe, culorile steagului Germaniei sunt inversate - roșu, negru, galben și nu negru, roșu, galben, așa cum au fost ele așezate oficial.
Greșeala a fost sesizată de un jurnalist german.
De mirare este cum cei care au editat pliantul, e adevărat, nu unul destinat publicului, n-au făcut o minimă verificare a cunoștințelor de cultură generală, măcar pe Google!
Barack Obama a ajuns ieri în Germania, unde a participat alături de cancelarul german Angela Merkel la deschiderea Târgului de tehnologie de la Hanovra, cel mai mare de acest fel din lume.
Barack Obama şi Angela Merkel se vor întâlni astăzi și cu preşedintele Franţei şi cu premierii Marii Britanii şi Italiei. Cei cinci lideri vor încerca să găsească soluţii la o serie de probleme internaţionale, printre care pericolul reprezentat de gruparea teroristă Stat Islamic.
Obamabesuch in Deutschland. Briefing. Finde den Fehler. #Tetovo pic.twitter.com/YHyIh57lqv
— Martin Bialecki (@MaBialecki) April 24, 2016