Fumatul va fi interzis tuturor tinerilor cu vârsta de până la 21 de ani, începând cu prima zi a anului viitor, în Hawaii. Este primul stat american care adoptă o astfel de măsură, informează Reuters.
Potrivit noilor prevederi legale, tinerii sub 21 de ani nu vor mai avea voie să fumeze, să cumpere sau să vândă țigări normale sau electronice.
"Majorarea vârstei minime ca parte a eforturilor noastre de control privind tutunul va contribui la reducerea fumatului printre tineri și va spori posibilitatea ca acești copii să crească fără a fi fumători", a precizat, într-un comunicat, guvernatorul statului Hawaii, David Ige.
Majoritatea statelor americane au stabilit vârsta minimă legală pentru fumat la 18 ani, iar unele — la 19 ani.
În Hawaii, nouă din zece fumători încep să fumeze înaintea împlinirii vârstei de 21 de ani.