Starea de urgență permite autorităților franceze să interzică circulația persoanelor și să stabilească zone de protecție și securitate.
De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate orașele din regiunea Ile-de-France. Aceste dispoziții permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporară a sălilor de spectacol și a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor și posibilitatea de a efectua percheziții administrative, se arată în comunicat.
MAE precizează că pe tot teritoriul Franței aeroporturile și gările rămân deschise, însă călătorii sunt rugați să confirme orarele de călătorie cu compania de transport, deoarece se pot înregistra întârzieri din cauza măsurilor de securitate, școlile funcționează în program normal, iar transportul public în Paris este operațional, putând exista stații închise sau rute modificate.
”MAE recomandă cetățenilor români aflați în regiunea pariziană să respecte avertismentele de siguranță transmise de autoritățile franceze și să manifeste vigilență sporită, în special în mijloacele de transport în comun, în timpul manifestațiilor sportive, culturale, religioase și în zonele aglomerate. Cetățenii români sunt sfătuiți să consulte presa locală și informările transmise prin intermediul mass-media de către autoritățile franceze”, se mai arată în comunicat.
Ambasada României la Paris are program de lucru normal cu publicul și reiterează faptul că persoanele, care dețin informații despre cetățeni români aflați într-o situație de urgență, pot contacta misiunea diplomatică. (M.C)