Statuia situată situata în comuna La Flotte-en-Ré trebuie amplasată în afara domeniului public în conformitate cu legea separării Bisericii și Statului, scrie Le Figaro.
Curtea Administrativă de Apel din Bordeaux a dispus scoaterea de pe domeniul public a unei statui a Fecioarei aflată în mijlocul unei intersecții, în temeiul legii separației dintre Biserica și Statul din 1905, a aflat AFP vineri, 13 ianuarie.
Confirmând o primă decizie a tribunalului administrativ Poitiers, în martie trecut, aceasta a ordonat acestui sat de 2800 de locuitori „ să efectueze îndepărtarea statuii în termen de șase luni”, spune un comunicat de presă.
O statuie comemorativă
Această statuie care poartă înscrise cuvintele „jurăminte de război”, a fost făcută după cel de-al Doilea Război Mondial de către o familie recunoscătoare pentru că un tată și un fius-au întors în viață din conflict. Expusă mai întâi într-o grădină privată, a fost apoi donată primăriei, care a instalat-o în 1983 la o răscruce de drumuri.
Dar în primăvara lui 2020, statuia a fost avariată după ce a fost lovită de un șofer. Municipalitatea a decis atunci să o reconstruiască identic, în același loc.
În urma acestei decizii, o asociație de apărare a secularismului, a acționat în justiție primaria pentru a cere retragerea statuii, invocând legea din 1905 care interzice instalarea monumentelor cu caracter religios pe domeniul public. O „polemică ridicolă”, a spus pentru AFP primarul Jean-Paul Héraudeau care a susținut că statuia face parte „ parte din patrimoniul istoric” al orașului, fiind „mai mult un memorial decât o statuie religioasă”.
„Instanța reține (...) că municipalitatea nu a avut intenția de a-și exprima o preferință religioasă instalând-o acolo în 2020 (...) Totuși, reține că figura Fecioarei Maria este o figură importantă în religia creștina, în special catolică, și că statuia în sine prezintă un caracter religios ”, suliniază tribunalul administrativ din Bordeaux.
La Justice vient d'ordonner le démontage d'une #statue de la Vierge Marie à l'Ile de Ré.
— Philippe de Villiers (@PhdeVilliers) January 13, 2023
Cette statue avait été réalisée en reconnaissance du sauvetage d'un père et d'un fils en 1940.
Les juges ont pris le pouvoir et ils sont en train de mettre hors la loi notre civilisation. pic.twitter.com/MPoFngwLxT