Bobbi Kristina, unica fiica a lui Whitney Houston și Bobby Brown, a murit la vârsta de 22 de ani, la șase luni după ce a fost găsită inconștientă în cada din locuința sa.
Ea a murit în centrul de îngrijire din Atlanta unde a fost internată la 24 iunie. Potrivit declarației făcute familiei de un specialist, nu a existat nicio șansă de recuperare, relatează NBC News.
Bobbi Kristina a fost găsită inconștientă în cada din locuința ei din Roswell, Georgia, la 31 ianuarie. Poliția crede că a stat sub apă între 2 și 5 minute. Paramedicii au putut să o resusciteze, dar ea a fost plasată apoi în comă indusă și se afla la spital sub monitorizare permanentă.
În cele din urmă, Pat Houston și Bobby — co-tutorii lui Bobbi Kristina — au trebuit să ia decizia de a i se retrage medicamentele.
Nici acum nu se știe clar ce s-a întâmplat cu unica fiică a regretatei cântărețe și nici dacă a fost vorba despre un accident provocat de probleme medicale sau, după cum a speculat media americană, de consumul de alcool sau droguri, scrie TMZ.com. A fost luată în considerare și varianta crimei, primul suspect fiind prietenul ei, Nick Gordon. Poliția a declarat că erau vânătăi pe fața și corpul lui Bobbi Kristina, după ce Gordon și un prieten, Max Lomas, au găsit-o în cadă.
Whitney Houston a murit din cauza unei supradoze de droguri în 2012, în timp ce era într-o cadă de baie, la Beverly Hilton Hotel.