În cursul anului 2022, 5.800 de rusoaice însărcinate au ajuns în Argentina, dintre care multe și-au născut copilul în țara sud-americană. Vinerea trecută, 16 rusoaice însărcinate au aterizat pe aeroportul din Buenos Aires într-o singură zi. Autoritățile au declanșat o anchetă pentru a afla dacă în spatele acestui „turism de nașteri” există o rețea de traficanți, scrie RTBF.
Nu este interzis străinilor să vină în Argentina pentru a-și naște copilul, spune directorul serviciului național de imigrație, Florencia Carignano, în ziarul La Nacion. Acești copii dobândesc automat naționalitatea argentiniană și, la rândul lor, părinții lor pot obține mai ușor reședința permanentă și apoi pot solicita cetățenia argentiniană. Deținătorii de pașapoarte argentiniene pot călători fără viză în 160 de țări și pot obține, de asemenea, o viză de zece ani pentru Statele Unite.
„Este în desfășurare o anchetă pentru a afla cine se află în spatele acestor grupuri care aduc bărbați și femei aici. Este o afacere de milioane de dolari ”, a declarat șeful pentru imigrație Carignano. „Pentru că se întâmplă ceva ciudat cu femeile care vin aici în a 34-a săptămână de sarcină. Bănuim că nu sunt singure”.
În timpul perchezițiilor inițiale din Buenos Aires, autoritățile au confiscat computere, telefoane mobile, documente de călătorie și bani.
O altă ipoteză care ar putea explica acest fenomen este aceea că sancțiunile pe care UE le-a impus Rusiei includ, printre altele, suspendarea acordului de facilitare a vizelor dintre UE și Rusia, ceea ce face mai dificilă trecerea rușilor în Uniunea Europeană. .