Nu a stabilit un nou record, dar a postat pe Facebook un comentariu care împarte lumea în două. Tema este criza refugiaților cu care se confruntă Europa.
Foarte direct în criticile sale la adresa liderilor europeni care gestionează criza refugiaților, Felix a folosit termenul de ”idiot” pentru a caracteriza modul în care se caută soluții la această criză.
El acuză liderii europeni că și-au abandonat datoria de a-și proteja propriile populații și de a le asigura siguranța, o situație care, după părerea sa, se va agrava o dată cu intrarea pe teritoriul european al sutelor de mii de refugiați.
”Guvernul nostru știa de mai mulți ani, această problemă exista, a lăsat lucrurile în voia sorții, deci este pe deplin vinovat”, comentează sportivul austriac într-o postare pe pagina sa de Facebook, urmată de o sumedenie de comentarii.
Cancelarul german Angela Merkel ocupă, în ochii săi, un loc de frunte din cauza politicii sale de deschidere față de primirea de refugiați, dezastruoasă, și sursă, de fapt, a actualei probleme.
El nu se arată mai prietenos nici cu Statele Unite, care se țin departe de această criză. ”America a destabilizat Europa și există motive serioase să credem că acesta și era obiectivul lor”, scrie Felix, care și-a scris postarea tocmai din Santa Monica, din California, lucru care nu prea are cum să le fie pe plac gazdelor sale.
Indirect, Felix îl propune pe premierul Ungariei, Viktor Orban, drept candidat la acordarea Premiului Nobel pentru Pace, explicând că acesta a făcut singurul lucru corect: și-a apărat țara și poporul care l-a ales, prin politica sa la adresa refugiaților. După cum se știe, Viktor Orban a fost criticat de liderii europeni pentru măsurile dure luate împotriva valului de imigrație către Europa.
În opinia lui Baumgartner, Orban ar merita această înaltă distincție, dacă se ia în considerație faptul că președintele Statelor Unite, Barack Obama, este unul dintre laureații Premiului Nobel pentru Pace, deși în mandatul său au avut loc mai multe intervenții militare, deci are pe conștiință multe vieți de persoane nevinovate pierdute decât orice alt președinte american.
Luarea de poziție a declanșat un torent de reacții, cu atât mai mult cu cât pagina sa de Facebook este urmărită de peste 1,5 milioane de persoane.
Și, pentru că a împărțit lumea în două cu comentariile sale neașteptate, Baumgartner nu a scăpat de comentarii răutăcioase la adresa faptului că și-a stabilit reședința în Elveția, din rațiuni fiscale, dar mai ales pentru că se interesează subit de cauza feministă, un subiect care nu îi era deloc caracteristic înainte, unii dintre comentatori aruncând cu pietre în direcția iubitei sale, românca Mihaela Rădulescu.
De altfel, aceasta, care de fiecare dată îi sare în ajutor cu comentarii lui Felix, apare într-o imagine preluată de pe pagina de Facebook a lui Felix, e drept, nu cea mai grozavă dintre alegerile acestuia, pe post de ”tavă” pentru Felix. La vremea postării imaginii a urmat și atunci un val de comentarii răutăcioase. Astăzi, imaginea este folosită chiar de presa serioasă, cum este cazul cotidianului elvețian Tribune de Geneve, în ediția sa online. Imaginea este una dintre cele care ilustrează articolul dedicat afirmațiilor lui Felix Baumgartner.
Mihaela Rădulescu a postat, la rândul ei, în pagina sa de Facebook, un comentariu de susținere la adresa lui Felix:
”Sunt tare mândră să iubesc un astfel de bărbat, care spune ce gândește și care știe să construiască o fundație solidă din pietrele cu care aruncă alții în el. Nu de alta, dar și mie mi se întâmplă la fel și știu despre ce vorbesc! :)”.