Au trecut sase luni, iar muncitorii romani, care au pus umarul la construirea Mall of Berlin din capitala Germaniei, tot nu si-au primit salariile restante. Luni a avut loc o noua infatisare in procesul intentat de acestia angajatorilor.
Cei sapte muncitori romani solicita 33.000 de euro de la firmele Openmallmaster si Metatec Fundus. Trei dintre ei au apartinut primei firme, alti patru au fost pacaliti de cea de-a doua. Openmallmaster nu a fost reprezentat in niciun fel la cele trei termene de la Tribunalul pentru Munca din Berlin. Astfel s-au pronuntat trei verdicte intermediare, care dau curs solicitarilor celor trei muncitori, dintre care doua, nefiind atacate prin recurs, au devenit definitive.
Ceilalti patru muncitori romani nu au avut acest noroc. Avocatii de la Metatec Fundus s-au prezentat in fata instantei si au anuntat ca nu sunt dispusi sa plateasca nimic. In cadrul termenului de luni, avocatii de la Metatec au adoptat o pozitie ofensiva si au acuzat avocatul muncitorilor de lacune in redactarea plangerilor.
Apoi au trecut la atac: „Nu exista dovezi care sa ateste ca acesti muncitori au lucrat cu adevarat pe santierul de la Mall of Berlin. Daca se dovedeste ca totusi au fost acolo, nu exista informatii clare despre ce au facut, in ce domeniu au lucrat. Apoi nu se arata cine i-a tocmit pe muncitori si cine le-a spus ce sa faca, dar nici in ce limba”, a comentat iritat avocatul. Pledoaria sa a fost posibila, doarecere muncitorii romani au lucrat fara contracte de munca, fara niciun fel de act care sa ateste obligativitatea de plata, nici macar apartenenta fata la vreo firma. Judecatorul a dispus ca avocatul sa notifice instanta in scris cu toate nemultumirile sale, ca apoi avocatul apararii sa poata raspunde tot in scris.
Muncitorii romani au fost prezenti, dar nu au luat cuvantul, nici nu au fost interogati prin intermediul unui translator. Urmatorul termen pentru muncitorii romani va fi abia in luna iulie. „Ne luptam cu niste firme de tip cutie postala. Acum doar trag de timp. Vor contesta pana la finalul procesului ca acest muncitori au lucrat acolo. Trebuie sa aducem martori de pe santier si dovezi concludente. Acum instanta vrea si un extras de cont al muncitorilor, ca sa se dovedeasca ca ei nu au din ce trai la ora actuala. Pentru unii e greu de imaginat ca un cetatean european in 2015 nu are cont bancar, dar asta este realitatea. Chiar si un verdict favorabil nu inseamna ca muncitorii isi vor primi banii. Pana in iulie, firma are timp suficient sa intre in insolventa”, a declarat avocatul Klaus Stähle, pentru mariustuca.ro.
„E greu sa mai avem sperante foarte mari. Nu stiu de ce ne amana pana in iulie, cand totul este cat se poate de clar. O sa aducem probe clare, ca doar am filmat cu telefonul pe santier. Daca am rezistat sase luni, acum nu mai dam inapoi”, ne-a declarat Mandrila Ovidiu, unul dintre muncitorii romani.
Muncitorii sunt sprijiniti in totalitate si neconditionat de uniunea muncitorilor liberi din Berlin, FAU. Acestia au impanzit deja orasul cu postere care indeamna berlinezii sa iasa in strada, sambata, 25 aprilie, de la ora 12.00, chiar in fata Mall of Berlin, din Leipziger Platz. Mesajul lor este distribuit in patru limbi: germana, romana, engleza si italiana. „Au trecut 6 luni si salariile au ramas neplatite! De aceea va chemam pe toti sa fiti solidari cu cererile muncitorilor, sa ducem impreuna in strada protestul impotriva exploatarii muncitorilor si muncitoarelor din strainatate!”, se arata in manifestul FAU Berlin. (I.D)