Talibanii au informat că un atacator sinucigaş a comis atacul, care a avut loc în timp ce personalul din bază celebra Ziua Veteranilor.
"Putem confirma că a avut loc o explozie la aeroportul Bagram în această dimineaţă, imediat după ora (locală) 5.30 (n.red. 3.00 ora României). Au fost victime. (...) Echipele de protecţie a forţei şi medicale intervin această situaţie", arăta anterior un comunicat al misiunii NATO Resolute Support, care nu preciza natura exploziei sau alte detalii despre incident.
Potrivit France Presse, baza Bagram este o ţintă obişnuită pentru luptătorii talibani. Şase soldaţi americani au fost ucişi în decembrie trecut, când un taliban pe motocicletă s-a aruncat în aer în apropierea bazei, într-unul din cele mai sângeroase atacuri din 2015 împotriva trupelor străine din Afganistan.
Generalul John W Nicholson, comandantul armatei americane în Afganistan, a transmis condoleanţe familiilor şi prietenilor celor morţi şi răniţi în acest atac.