Bilanțul exploziilor masive care au avut loc miercuri seara într-o zonă industrială din orașul portuar Tianjin, în estul Chinei, a ajuns la 104 morți, a anunțat sâmbătă agenția Xinhua, preluată de AFP, Reuters și DPA. Precedentul bilanț indica 85 de decese.
Totodată, 722 de persoane au fost spitalizate, printre care 58 se află în stare gravă sau critică, precizează Xinhua. Azi, militari specializați în protecție antichimică au pătruns în centrul zonei unde au avut loc exploziile, în căutare de eventuali supraviețuitori.
Autoritățile chineze au luat apărarea pompierilor care au intervenit cu apă pentru a stinge incendiul declanșat într-un depozit de substanțe chimice volatile. Experți străini declaraseră că este posibil ca această intervenție să fi contribuit la producerea exploziilor.
Totodată, autoritățile au procedat sâmbătă la evacuarea locuitorilor pe o rază de 3 kilometri în jurul locului exploziilor survenite în depozitul de substanțe chimice din portul Tianjin, măsura fiind luată de teama contaminării după propagarea unor compuși chimici toxici.
Conform Beijing News, polițiști înarmați au început evacuarea populației după descoperirea unor cantități de cianură de sodiu, un compus chimic extrem de toxic. La trei zile de la catastrofă, autoritățile luptă încă să controleze incendiile și încearcă să identifice cu precizie substanțele chimice stocate în depozit.